
Presa maghiară a relatat incidentele de la meciul de futsal dintre România şi Ungaria, care se dispută la Craiova. Fanii olteni au sărit la bătaie în timp ce naţionala de futsal conducea cu 1-0.
Partida a fost oprită, iar ulterior reluată. Au fost mai multe incidente la meciul care va decide echipa calificată la Campionatul European de futsal din 2026. În tur, la Debrecen, Ungaria a învins România cu 3-2.
Ce a scris presa maghiară despre incidentele de la meciul de futsal România – Ungaria
„Cu echipa gazdă conducând cu 1-0, meciul de futsal România-Ungaria, manșa secundă a play-off-ului Campionatului European de miercuri seară, a fost întrerupt în minutul șase din cauza unei tulburări în tribune.
Unii dintre fanii gazdelor s-au luptat cu forțele antirevoltă, mai mulți au traversat terenul în fugă, iar apoi a explodat o petardă, așa că arbitrii au întrerupt imediat meciul, iar cele două echipe au intrat la vestiare. Maghiarii au câștigat primul meci al duelului cu 3-2, joia trecută, la Debrecen”, a scris Nemzeti Sport.
Fanii români care au provocat incidente au fost puşi pe burtă de către jandarmii români. Cunoscutul “Gogoaşă”, implicat în incidente şi la meciul România – Kosovo 2-0, din septembrie 2023, a fost şi el printre cei care au provocat scandalul cu jucătorii unguri.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe s-a întâmplat cu Marcelo Bielsa, la aeroport, când a ajuns în Uruguay, după rușinea de la CM 2026
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBrazilia – Japonia 2-1. Sud-americanii s-au calificat dramatic în optimile Cupei Mondiale, după un gol în minutul 90+5
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRadu Drăgușin a primit lovitura: ”Situația s-a schimbat”
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială, ziua 19 | Brazilia a intrat în scenă cu Japonia!
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login