-
SuperLiga: CFR Cluj – UTA, duminică, 18:15, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Hermannstadt, duminică, 21:00, DGS 1
Grație golului reușit de Lameira în minutul 44, gălățenii au reușit să producă surpriza etapei și i-au aplicat liderului din clasament prima înfrângere din acest sezon.
Laszlo Balint a numit-o pe Universitatea Craiova „echipa cu cel mai bun atac din campionat”
La flash-interviul de după meci, Laszlo Balint și-a lăudat elevii pentru prestație și rezultat, cu atât mai mult cu cât aceștia au anihilat complet echipa pe care antrenorul o consideră cea mai puternică din punct de vedere ofensiv.
„Sunt mulțumit că echipa a arătat bine. O victorie venită în urma unei evoluții consistente. Am fost împinși spre careul nostru, au fost câteva situații ale adversarilor, dar e normal, am jucat împotriva liderului, împotriva unei echipe cu o forță ofensivă deosebită.
Aș vrea să apreciez spiritul băieților și faptul că au reușit să învețe din greșelile trecute. Sunt trei puncte foarte importante venite într-un moment nu tocmai ușor pentru noi. E important să rămânem echilibrați și să vedem ce avem de făcut ca să ne menținem pe această linie.
Am discutat foarte mult, individual și colectiv, să încercam să fim eficienți. Cred că în fața Craiovei, echipa cu cel mai bun atac din campionat, e foarte bine că nu am luat gol.
Un 1-0 scurt, cum se spune, dar foarte important. Îi lăsăm pe băieți să savureze puțin această victorie, iar apoi ne vom concentra la următorul meci”, a spus antrenorul de 46 de ani.
Cum arată acum clasamentul din campionat
VIDEO Rezumat Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-0
Etichete: otelul craiova , laszlo balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFostul jucător al Rapidului este îngrozit de antrenorii români: ”Mai sunt și acum care nu acceptă ca un copil să pună o întrebare. Sunt șefi, ei decid totul”
Lucian Goge a intrat în istoria clubului din Giulești, după ce a devenit primul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnamaria Prodan a luat o decizie radicală după relația cu Laurențiu Reghecampf: ”Am fost nebună”
Agenta de jucători a ales să șteargă tatuajul cu chipul fostului soț Laurențiu Reghecamp,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca, înfrângere în primul meci din ”sferturile” ABA League
”U” a fost dominată de gazde în cea mai mare parte a timpului, reuşind...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMM Stoica a găsit atacant pentru FCSB, dar are o singură problemă: ”Mă nenorocește Gigi”
Responsabil cu transferurile, Mihai Stoica a reluat scoutingul extern și s-a orientat spre piețe...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login