Pancu a lansat acuze grave la adresa unor tricolori mici, pe care i-a distrus după turneul final, dar Tamaș crede că fostul atacant al Rapidului greșește. Tocmai pentru că și Pancone, în tinerețe, nu a fost străin de anumite excese în afara gazonului, ar trebui să îi înțeleagă mai ușor pe fotbaliști și să gestioneze altfel situațiile care apar în viața unei echipe.
Gabi Tamaș către Pancu: ”Le-ai făcut pe toate”
Fostul fundaș central s-a arătat deranjat de declarațiile lui Pancu de la finalul turneului final din Slovacia. Atunci, extrem de nervos pe prestația din ultimul meci din grupă, cu țara gazdă, Pancu s-a dezlănțuit la adresa fotbaliștilor. Chiar dacă România nu mai avea șanse de calificare, fostul atacant consideră că jucătorii nu au dat dovadă de profesionalism. Și a anunțat că au fost mari probleme în lot cu jucătorii mai petrecăreți. „Pe mine nu mă păcălesc, eu le-am făcut pe toate”, a fost mesajul lui Pancu.

Aceste acuzații au fost amendate de Tamaș, care i-a reamintit lui Daniel Pancu că și el a avut multe episoade controversate în viața de fotbalist, dar asta nu l-a împiedicat să aibă o carieră importantă la nivel de club și națională.
„Dacă Pancu le-a făcut pe toate, de ce le interzice ăstora să le facă? Eu nu înțeleg chestia asta: când tu ai făcut toate în viață și ai ajuns unde ai ajuns, ai ridicat steagul României sus peste tot. Tu, din fotbalistul care ai fost și ai văzut că ai făcut rezultatele pe care le-ai făcut pentru că ai făcut chestia asta, tu acum vii și le zici că nu mai au voie nimic. Mie nu îmi place chestia asta.
Îi ții în mână și vezi la antrenamente ce fac. Că nu or veni mahmuri sau beți o singură dată, vin în fiecare zi. Tu nu poți gestiona anumite probleme, ai programul tău, antrenament și aia e. Tu nu poți să interzici aluia ce să facă în viața lui”, a explicat Tamaș, în cadrul unui podcast.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
S-a încheiat la Rapid
Alte Sporturi
S-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDezastrul continuă pentru echipa de 140.000.000 € și cu noul antrenor: ȘAPTE goluri, ZERO puncte, ULTIMUL loc
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a încheiat la Rapid
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăArnold Garita, foarte ”stresat” de ce i se întâmplă la FCSB! Urmează decizia lui Gigi Becali
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a terminat duelul Ianis Hagi – Andrei Borza din Turcia
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login