
Naționala pregătită de Edi Iordănescu a anunțat două partide amicale, în vederea pregătirii pentru EURO 2024, însă în realitate ”tricolorii” au făcut unele modificări.
Reuniți la baza din Mogoșoaia în urmă cu aproximativ o săptămână, jucătorii au disputat un ”meci-școală”, joi, 30 mai, unul care a stârnit interesul și în afara granițelor.
Presa din Ucraina, reacție după meciul României
Adversara României a fost echipa secundă a retrogradatei din Superliga, FC Voluntari, pe care a învins-o cu 6-1, partida fiind cu porțile închise și fără arbitru. Despre meciul ”secret” al ”tricolorilor” a relatat și presa din Ucraina.
”Oponentul echipei lui Edward Iordănescu a fost a doua echipă a clubului românesc Voluntari. Întâlnirea propriu-zisă a avut loc cu porțile închise, iar Federația Română de Fotbal nu a furnizat nicio informație despre aceasta, nici măcar scorul final.
Singurul lucru care a fost făcut public a fost videoclipul cu golurile marcate de echipa națională a României în acest meci amical. Au fost nu mai puțin de șase goluri, așa că, aparent, meciul s-a încheiat cu o victorie răsunătoare a echipei naționale a României.
Vrem să adăugăm că, în pregătirea pentru Euro 2024, echipa națională a României va mai juca două meciuri amicale – împotriva Bulgariei (4 iunie) și împotriva Liechtensteinului (7 iunie)”, au notat ucrainenii.
Programul României la EURO 2024
România – Ucraina se dispută chiar în prima etapă a grupei E de la EURO 2024, mai exact pe 17 iunie, de la ora 16 (ora României), pe Allianz Arena din Munchen.
Pentru ”tricolori” urmează duelul cu favorita grupei, Belgia, pe 22 iunie, de la ora 22:00, la Koln, în timp ce ultima provocare se dă cu Slovacia, pe 26 iunie, de la ora 19:00, la Frankfurt.
România își propune o calificare în optimi, acolo unde nu a mai ajuns de la Europeanul din 2000. În 2008 și 2016, naționala era eliminată încă din faza grupelor.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Tănase poate debuta contra unui român, după transferul la Omonia. Meci cu un trofeu pe masă!
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA spus adio: s-a terminat pentru Antonio Rudiger!
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Rațiu a plecat nervos de la baza lui Rayo, după ce a ratat transferul! Imaginile apărute în Spania
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTeodora Stoica: „Odihnește-te în pace, iubirea vieții mele!”
Cupa României: FC Argeș – FCSB, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Sporting Liești...
De admin


You must be logged in to post a comment Login