-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Metaloglobus, vineri, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – UTA, vineri, 21:30, DGS 1
În prima manșă, formația maghiară a cedat cu 1-2 în Suedia, dar s-a impus la general cu 3-2, după rezultatul înregistrat pe ”ETO Park”.
Paul Anton, decisiv în Gyor – AIK Stockholm 2-0, în Conference League
Gyor, formație pentru care evoluează Paul Anton (34 de ani), Claudiu Bumba (31 de ani), Deian Boldor (30 de ani) și Ștefan Vlădoiu (26 de ani), a reușit să întoarcă soarta calificării pe teren propriu, iar un fost fotbalist al celor de la Dinamo a fost în prim-plan.
Bumba, Anton și Vlădoiu au început din primul minut confruntarea de pe ”ETO Park”, iar Boldor a intrat pe parcurs, în minutul 86.
Dintre cei 4 fotbaliști români amintiți anterior, fostul dinamovist Paul Anton a contribuit decisiv la califcarea maghiarilor.
La scorul de 1-0 pentru Gyor, Aron Csongvai a trimis mingea în proprie poartă, în minutul 60, iar pasa decisivă, în mod involuntar, a venit fix de la fostul mijlocaș din Ștefan cel Mare.
Până la finalul meciului, tabela nu a mai suferit modificări, iar maghiarii au sărbătorit accederea în ultima fază a preliminariilor din a treia competiție intercluburi din Europa.
În play-off, Gyor va da peste un adversar mult mai dificil decât AIK Stockholm, și anume austriecii de la Rapid Viena.
- 275.000 de euro este cota de piață a lui Paul Anton, potrivit Transfermarkt.
- Paul Anton a evoluat în două rânduri pentru Dinamo: între 2015 – 2017 și între 2020 – 2021.
Notele fotbaliștilor, din Gyor – AIK Stockholm 2-0. Paul Anton, Claudiu Bumba și Ștefan Vlădoiu au fost titulari
Etichete: gyor , claudiu bumba , paul anton , deian boldor , stefan vladoiu , preliminarii conference league , calificare gyor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăSpaniolii sunt siguri, după PSG – Barcelona: ”E o greșeală că NU va câștiga Balonul de Aur! E cât Pedri, Olmo și Rodri la un loc”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăLiverpool – Villarreal 4-3. ”Cormoranii” au întors spectaculos, după ce au fost conduși cu 2-0
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăAS Roma – Slovan Bratislava 4-0. Italienii și-au surclasat adversara pe Olimpico
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăRăzvan Marin, titular contra lui Manchester City. Ce notă a primit românul după duelul cu „gigantul” din Anglia
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login