
Îmi doresc să duc această echipă cât mai sus, acolo unde îi este locul. În cupele europene sau cât mai sus în campionat.
(n.r: Ce are Dinamo în plus în acest sezon?) Un lot mai bun. Au venit jucători, avem şi o bancă bună, cred că o să facem lucruri mai bune în acest sezon”, a declarat Cătălin Cîrjan pentru digisport.ro după Metaloglobus – Dinamo 0-1.
Metaloglobus – Dinamo 0-1
Dinamo Bucureşti a învins, vineri seara, în deplasare, cu 1-0, o altă grupare bucureşteană, Metaloglobus, în etapa a cincea din Liga 1.
Dinamo a deschis scorul la Clinceni, în minutul 14, prin Cătălin Cîrjan, care a şutat din afara careului, apoi Alexandru Musi a trimis pe lângă poartă, în minutul 22, pentru ca şutul lui Cîrjan, din minutul 30, să lovească bara transversală.
Imediat după pauză, Ubbink a înscris superb, de la 16 metri, însă golul a fost anulat după intervenţia VAR, pentru un fault la Musi. Oaspeţii au încercat să securizeze victoria, dar nu au avut succes la poarta lui Gavrilaş şi Metaloglobus – Dinamo s-a încheiat 0-1.
Cu opt puncte, Dinamo este pe locul 5, în vreme ce Metaloglobus rămâne în subsolul clasamentului, pe locul 15, cu un singur punct.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCorvinul – FC Argeș 2-0. Hunedorenii au dat lovitura pe final! Piteștenii, în criză de rezultate în SuperLigă
Corvinul Hunedoara a trecut de FC Argeș la Petroșani, scor 2-0, în primul meci...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCe lovitură pentru Șumudică și CFR Cluj: Andrei Cordea, OUT!
După ce nu a putut juca în derby-ul Clujului din etapa a doua din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăBogdan Andone, după Corvinul – FC Argeș 2-0: „Nu ne-au pus probleme”
Bogdan Andone, antrenorul lui FC Argeș, a fost de părere că echipa sa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăDoar un jucător! Gigi Becali: ”Eu m-am lămurit cu ei, dar sper că poate mai salvăm ceva”
FCSB a folosit o formulă experimentală în meciul de Cupă cu Gloria Bistrița, pierdut,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login