
Şeful celor de la FCSB, Gigi Becali a vorbit despre fostul preşedinte, Ion Iliescu. Acesta a decedat la vârsta de 95 de ani, după o lungă suferinţă în spital. Cancerul pulmonar a fost boala care l-a măcinat pe Iliescu, primul preşedinte post decembrist al României. Acesta a avut 3 mandate.
Gigi Becali a vorbit despre fostul președinte al României, pe care l-a comparat cu ceilalți șefi ai statului din ultimele decenii. A spus despre acesta că a fost un om cuminte, dar a vorbit şi despre cea mai mare greşeală pe care a făcut-o.
Gigi Becali, dezvăluiri despre Ion Iliescu
Gigi Becali l-a caracterizat în termeni laudativi pe Ion Iliescu. Latifundiarul din Pipera a afirmat că a fost cel mai cuminte dintre președinții României. „N-am avut legături cu el, nu l-am cunoscut atât de bine, așa cum s-a întâmplat cu Traian Băsescu.
Dar eu cred că Ion Iliescu a fost cel mai cuminte, dacă stai să te gândești la toți, la Băsescu, la Ceaușescu, la Iohannis, la cei care au fost în funcția asta de președinte. Iliescu n-a făcut rău la nimeni. Aș vrea să subliniez asta, faptul că Iliescu n-a făcut rele. A greșit atunci cu mineriadele. Dar nu s-a făcut nici procuror, nici judecător. A fost doar președintele României”, a declarat patronul FCSB-ului pentru prosport.ro.
Momentul în care Ion Iliescu a refuzat-o pe Nadia Comăneci
“Cred că Nadia ar fi vrut ca Ion Iliescu să îi fie naş, iar noi am fost a doua alegere, pentru că Iliescu, evident, nu a vrut lucrul ăsta. Cred că Nadia într-un fel voia să facă un fel de reconciliere cu zona politică de aici, după plecarea ei.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLeo Messi, de neoprit! L-a depășit pe Diego Maradona și a intrat în istoria Cupei Mondiale
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăAu spus-o fără ocolișuri: „Ridicol / Una dintre cele mai proaste decizii din istoria Cupei Mondiale”
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăMohamed Salah nu s-a mai stăpânit, după ce s-a calificat în premieră în optimi la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmă„Generația de Aur” a dat lovitura: calificare în optimile Cupei Mondiale, pentru prima dată în istorie!
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login