
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
Deși a fost titular de drept în apărarea celor de la Borussia Dortmund în acest sezon, Mats Hummels (35 de ani) își poate face bagajele după finala UEFA Champions League.
Mats Hummels poate pleca de la Borussia Dortmund după finala UCL
Borussia Dortmund va decide viitorul veteranului Mats Hummels după finala Ligii Campionilor de sâmbătă seara împotriva lui Real Madrid, a declarat directorul sportiv al clubului, Sebastian Kehl, scrie DPA.
Hummels, în vârstă de 35 de ani, a jucat la Dortmund în perioada 2008-2016 şi s-a întors în 2019 venind de la Bayern Munchen. Contractul lui expiră la începutul lunii iunie, iar fundaşul nu a vorbit despre ce intenţionează să facă mai departe, existând speculaţii că îşi va încheia cariera.
Kehl a spus marţi că la nivelul conducerii clubului nu s-a luat nicio decizie şi că vor exista discuţii după finala Ligii Campionilor.
„Cu Mats vom avea discuţii, însă doar după finala de pe Wembley”, a punctat oficialul Borussiei, conform Agerpres.
- 507 meciuri a jucat Hummels pentru cei de la Borsusia Dortmund, perioadă în care a marcat 38 de goluri și a pasat decisiv de 23 de ori.
- 6 milioane de euro este cota de piață a lui Hummels, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Borussia Dortmund a anunțat două plecări! Marius Wolf și Mateu Morey sunt OUT
Cu două săptămâni înainte de finala UEFA Champions League, Borussia Dortmund a anunțat că va renunța la Marius Wolf (28 de ani) și Mateu Morey (24 de ani). Contractele celor doi expiră în vara acestui an, iar Sebastian Kehl, directorul sportiv, a anunțat că nu le va propune să continue pe Signal Iduna Park.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cei doi evoluează pe poziția de fundaș dreapta, post ocupat norvegianul Julian Ryerson, titularul de drept din partea dreaptă a apărării.
Cotat la 5 milioane de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, Marius Wolf a jucat 120 de meciuri pentru Borussia Dortmund, timp în care a marcat cinci goluri și a reușit șase pase decisive.
Mateu Morey are o cotă de piață de 800.000 de euro conform aceluiași site de specialitate. Spaniolul a îmbrăcat tricoul formației din Germania în 32 de partide, perioadă în care a oferit patru assist-uri.
Etichete: borussia dortmund , borussia dortmund – real madrid , mats hummels , finala ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăMetz – Gloria Bistrița 40-26, în EHF Champions League. Campioana Europei, mult prea bună pentru campioana României
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăKimi Antonelli a câștigat MP al Spaniei la Formula 1! Italianul, tot mai aproape de titlul mondial
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăFără milă! Echipa din Champions League care și-a ”desființat” adversara: 5-1 la pauză. Cum s-a terminat
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăLa 5 zile după ce a fost ”îngropat” de două gafe uriașe pe ”Bernabeu”, Cristi Chivu a spus-o pe față
SuperLiga: U Cluj – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login