-
SuperLiga: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
Relația dintre cele două părți pare din ce în ce mai rece. Dacă recent în Spania s-a scris că brazilianul are 12 luni timp de gândire să decidă dacă semnează sau pleacă în altă parte, acum tot jurnaliștii iberici au anunțat altceva.
Mundo Deportivo: Real Madrid, gata să îl vândă pe Vinicius Junior vara aceasta
Cotidianul spaniol Mundo Deportivo a scris luni seară că Real Madrid e gata să se despartă de Vinicius chiar și mai repede.
Președintele Florentino Perez e hotărât să accepte o ofertă pentru atacantul de bandă stânga vara aceasta, cât timp este una corectă.
Clauza sa de reziliere este de un miliard de euro, dar șeful de pe Bernabeu e conștient că nu poate obține nici măcar pe aproape, mai ales că Vinicius e în scădere de formă de ceva vreme.
Sursa citată a mai scris că următoarele săptămâni sunt cruciale pentru viitorul lui Vinicius Junior la Real Madrid.
- Vinicius Junior a semnat cu Real Madrid în 2018, când a fost luat de la Flamengo cu 45 de milioane de euro.
Arabia Saudită stă la pândă
De situația actuală ar putea profita Arabia Saudită, care și-l dorește de mai multă vreme pe Vinicius. Saudiții i-au propus în primăvară un contract în valoare de un miliard de euro, întins pe cinci ani.
Atunci, Vinicius a refuzat, deoarece nu intrase la negocieri cu Real Madrid și spera că va obține ce își dorește. Acum, situația e complet schimbată, iar brazilianul ar putea spune „da”.
Vinicius poate alege oricare dintre cele patru echipe deținute de Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită: Al-Hilal, Al-Ittihad, Al-Nassr și Al-Ahli.
Etichete: real madrid , vinicius junior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Jurnal Antena Sport | Autobuzul de America
Alte Sporturi
Surpriză de proporții: Gigi Becali îl vrea la FCSB!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăSoția lui Dennis Man a publicat imagini inedite de la nunta cu internaționalul român
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăSoția lui Dennis Man a publicat imagini inedite de la nunta cu internaționalul român
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăGigi Becali a răbufnit la adresa lui Dan Șucu după ce a făcut transferul la FCSB: ”Bă, suntem escroci?”
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăAlex Chipciu a auzit ce a făcut Universitatea Craiova: ”Nu au legătură cu realitatea fotbalului mare”
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1 Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login