-
SuperLiga: Universitatea Craiova – ”U” Cluj, luni, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Slobozia, luni, 19:00, DGS 1
După ce i-a pierdut pe Dennis Politic (25 de ani), Josue Homawoo (27 de ani), Patrick Olsen (31 de ani) și Astrit Selmani (28 de ani), formația alb-roșie ar putea să piardă încă un fotbalist de bază.
Eddy Gnahore, dorit în Golf
Este vorba despre mijlocașul Eddy Ghahore (31 de ani). Francezul, care este unul dintre cei mai importanți oameni din lotul lui Zeljko Kopic a primit o ofertă din țările arabe și ar fi tentat să o accepte, anunță prosport.ro.
În iarnă, Gnahore și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2026, dar cu condiția ca atunci când primește o ofertă care îi este pe plac, Dinamo îl va lăsa să plece.
Momentan, ținând cont de startul ratat de sezon al ”Câinilor”, doar două punce în primele 3 etape, șefii lui Dinamo nu ar vrea să se despartă de ”creierul” de la mijlocul terenului.
În acest sezon, Gnahore a marcat cu Csikszereda în prima etapă.
- 750.000 de euro este cota lui Gnahore, potrivit transfermarkt
Gnahore declara că nu se gândește la plecare înainte de meciul cu Botoșani
Înainte de meciul cu FC Botoșani din etapa a 2-a, Gnahore a fost întrebat dacă se gândeșe la o posibilă plecare de la Dinamo. Mijlocașul a negat la acel moment că ar intenționa să plece.
”Nu sunt în măsură să vorbesc despre asta (n.r. un eventual transfer), eu doar mă concentrez pe joc, să dau tot ce e mai bun, să muncesc la antrenamente. Am oameni care au grijă de asta și când va veni momentul o să ne așezăm la masă și vom discuta despre aceste lucruri.
Da, cum am zis de mai multe ori, mă simt foarte bine aici, sunt foarte fericit, mă bucur de fotbal și de viață, deci nu am niciun motiv să nu rămân aici”, spunea Gnahore.
Etichete: eddy gnahore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăHarry Kane a pus mâna pe premiu la Gala Balonului de Aur 2026: cel mai bun atacant al sezonului. Mesaj pentru soție
Harry Kane (33 de ani), atacantul celor de la Bayern Munchen, a câștigat trofeul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login