
Arabia Saudită pregăteşte o nouă ofertă record
Arabia Saudită nu renunţă la ideea de a-l recruta pe internaţionalul brazilian Vinicius Junior şi pregăteşte o nouă ofertă, în valoare de 350 de milioane de euro, pentru atacantul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, informează mass-media spaniolă.
Pe lângă această sumă, care ar reprezenta un nou record pe piaţa transferurilor din fotbalul mondial dacă va fi acceptată de Real Madrid, arabii sunt dispuşi să-i ofere lui Vinicius un contract pe cinci ani, în valoare totală de un miliard de euro.
Ziarul El Mundo Deportivo reaminteşte că arabii au încercat să realizeze această mutare şi în vara trecută, când au oferit 300 de milioane de euro clubului madrilen, iar brazilianului i-au propus un acord similar cu cel pe care i-l pregătesc acum.
Real Madrid nici măcar nu a luat în considerare această propunere, amintind la momentul respectiv că Vinicius are o clauză de reziliere de un miliard de euro.
Dar acum, situaţia s-ar putea să să fi schimbat, în condiţiile în care brazilianul nu a semnat încă prelungirea contractului său cu Real Madrid, scadent în 2027, iar clubul madrilen devine din cel în ce mai puţin răbdător faţă de atitudinea jucătorului şi a anturajului său, adaugă sursa citată.
Discuţiile dintre Arabia Saudită şi anturajul brazilianului durează de peste un an. În aprilie, Riadul a considerat acest transfer imposibil, deoarece părea că reînnoirea contractului lui Vinicius cu Real Madrid era deja încheiată. Cu toate acestea, lipsa de progres din ultimele săptămâni a reînnoit optimismul saudit, care are o foaie de parcurs clară: vor să-l recruteze acum pe Vinicius sau, cel târziu, înainte de sezonul 2027-2028, scrie la rândul său un alt cotidian catalan, Sport.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNu s-a mai văzut niciodată în istoria Champions League: PSG a marcat 4 goluri în 17 minute și e unică
PSG, campioana ultimelor două ediții din UEFA Champions League, a început ”ca din tun”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona-Aston Villa 3-0, Atletico-Bayern 0-2, Man. United-Roma 1-2, Feyenoord-Inter 0-3, ACUM, DGS 1,2,3,4. Programul complet
Toate meciurile etapei a 4-a din UEFA Champions League pot fi urmărite în direct...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLa 21 de ani, a ”explodat” în Champions League! ”Ar putea fi un candidat la Balonul de Aur”
Aleksey Batrakov (21 de ani) a fost eroul lui Galatasaray în victoria cu Stuttgart,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDiego Simeone este gata să dea lovitura. Atletico vrea să-l transfere pe unul dintre eroii Spaniei la CM 2026
Atletico Madrid se interesează de transferul lui Mikel Merino (30 de ani), de la...
De admin

You must be logged in to post a comment Login