
Fostul internațional a recunoscut și calitatea proastă a gazonului, dar a punctat că echipa lui nu are cum să îl refacă, pentru că ialomițenii sunt doar chiriași la Clinceni.
Jean Vlădoiu, mesaj pentru celelalte echipe din SuperLiga: ”Putem mai mult”
Chiar dacă Unirea este văzută printre formațiile care vor avea probleme cu menținerea în prima ligă în acest sezon, Jean Vlădoiu și Andrei Prepeliță sunt încrezători în echipa pe care au construit-o la Slobozia.
”Ştim ce valoare are lotul, ne bazăm pe unitatea grupului, felul în care ne-a strâns Andrei în jurul lui. Oameni cu caractere frumoase, jucători ambiţioşi, care în această seară au arătat doar o parte din ceea ce pot. Cred că putem mai mult. Eu nu sunt surprins de victoria cu 6-1, dar acum ne gândim la meciul cu Botoșani. Dacă nu legăm două victorii, degeaba ne-am bucurat.
Suntem văzuţi ca o echipă mică, cu un buget mic, care nu prea are şanse în Liga 1. Tocmai asta cred că ne motivează şi mai mult. Eu, alături de Andrei şi de stafful senzaţional pe care îl avem, le transmitem jucătorilor să îi lăsăm să ne desconsidere, vom vorbi pe teren”, a comentat Vlădoiu, la finalul partidei.
Când se va putea juca la Slobozia
Vlădoiu speră ca ialomițenii să poată evolua pe teren propriu din toamnă.
”Noi suntem chiriaşi, plătim bani foarte mulţi pentru acest teren. Nu avem nicio treabă, nu noi ne ocupăm efectiv, suntem chiriaşi. Şi ne cerem scuze. Ne-am dori din tot sufletul în noiembrie să ne întoarcem acasă, acolo unde avem un teren senzaţional, așa ni s-a spus”, a mai punctat Vlădoiu.
[article|36101]
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin


You must be logged in to post a comment Login