-
Baraj SuperLigă: Csikszereda – Dinamo, luni, 20:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, luni, 22:00, DGS 1
Dorit de FCSB, fotbalistul lui ”U” Cluj a anunțat că zilele viitoare se va decide dacă revine la campioană sau continuă în Ardeal.
Alex Chipciu nu a luat decizia în legătură cu transferul la FCSB
”În seara asta nu pot să am alt gând în afară de meciul acesta. Mâine mă duc la Școala de Antrenori, chiar aveam mașina pregătită să merg la Cluj să sărbătoresc.
Voi vedea zilele următoare ce voi face și vom putea vorbi mai mult”, a spus Alex Chipciu, după eșecul cu Universitatea Craiova din barajul pentru Conference League.
În privința jocului din Bănie, Alex Chipciu a transmis că ”U” Cluj merita victoria.
”E greu să ai concluzii acum. Pot să zic doar că sunt mândru de colegii mei, de echipă, am făcut un joc foarte bun. Le-am fost superiori. Asta e, învățăm din astfel de lucruri. La penalty-uri ce să mai spui…
Eu n-am ce să spun când echipa joacă așa cum a jucat astăzi. Dacă vom fi la fel mereu, vom avea de câștigat.
Eram nervos la final, pentru că am pus toată presiunea pe un copil de 20 de ani sau cât are Ilie. N-am știut că o să bată el, e greu pentru el, a ratat.. În astfel de momente, prioritari trebuie să fie jucătorii cu experiență”, a declarat Alex Chipciu.
Gigi Becali îl așteaptă pe Alex Chipciu la FCSB. Nu în orice condiții însă
Gigi Becali îl vrea pe Alex Chipciu la FCSB, dar doar gratis.
Mijlocașul mai are un an de contract cu ”U” Cluj, astfel că singura modalitate prin care transferul la FCSB se poate face este să ajungă la un acord cu conducerea clubului și să rămână liber.
Etichete: alex chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăCum arată echipa României pentru Jocurile Olimpice 2024! 107 sportivi tricolori din 18 discipline luptă pentru medalii la Paris
Cum arată echipa României pentru Jocurile Olimpice 2024 Jocurile Olimpice vor avea loc la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăS-au încheiat antrenamentele în Marelui Premiu al Marii Britanii la Formula 2. Calificările, ora 17:05, LIVE VIDEO în AntenaPLAY
În clasamentul general, Paul Aron este pe primul loc, urmat de Isack Hadjar şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăÎn centrul de greutate al Formulei 1 – analiza lui Adrian Georgescu
În centrul de greutate al Formulei 1 Lewis Hamilton, la Silverstone – Profimedia Images...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 7 ore în urmăIon Ţiriac a fost implicat într-un incident în trafic şi amendat de poliţie. Reacţia furibundă a miliardarului
În schimb, averea lui Daniel Dineş s-a „prăbuşit”. Dacă la începutul anului 2024 era...
De Simina PREDA