Ianis Hagi a fost primul pe lista de transferuri a Legiei Varşovia, după ce Edi Iordănescu ajuns pe banca leşilor. Totuşi, şansele ca mutarea să se materializeze sunt infime.
Motivul real pentru care Ianis e departe în acest moment de Legia este legat de salariul mare pe care îl cere mijlocaşul român, care are avantajul că va ajunge la noul club din postura de jucător liber de contract. La Rangers, Ianis câştiga un milion de euro anual.
Motivul real pentru care Ianis Hagi are şanse infime să ajungă la Legia Varşovia
Pe de altă parte, mijlocaşul de 26 de ani cotat la 1.5 milioane de euro mai are şi alte oferte, astfel că un transfer al său la Legia Varşovia pare extrem de departe, asta chiar dacă Edi Iordănescu l-a dorit la club.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Ianis Hagi, mai ales după ce a luat o decizie majoră înainte de a semna un nou contract, unul care va fi extrem de important pentru el.
Ianis Hagi vrea să ajungă doar la un club unde să îi fie garantat un loc de titular şi unde să fie dorit şi de antrenor. Asta pentru a nu mai trece prin situaţiile de la Rangers, Genk sau Fiorentina, unde nu s-a impus.
Pe lângă un loc de titular la noua echipă cu care va semna, Ianis Hagi şi-a mai setat şi obiectivul participării la World Cup 2026 cu naţionala lui Mircea Lucescu. Turneul final va fi exclusiv în Universul Antena.
Ianis Hagi şi fiica lui Gheorghe Popescu s-au lansat în afaceri
Ianis Hagi şi fiica lui Gheorghe Popescu, Maria, şi-au lansat la Bucureşti o linie de ochelari de soare care deja se pot achiziţiona online de către doritori. De la evenimentul de lansare nu au lipsit celebrii părinţi ai celor doi, Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.
Preţurile ochelarilor variază între 550 şi 750 de lei.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăDavid Popovici, aur și record la Settecolli! Românul a dominat finala de 100 metri liber
Sportivul a oprit cronometrul la 47,26 secunde, rezultat care a adus nu doar primul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăGiganții din Premier League se bat cu Real pe puștiul minune al Mexicului
Potrivit TEAMtalk, interesul lui Manchester United pentru Mora datează dinaintea Campionatului Mondial. Motiv pentru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăOfertat din China, Florin Tănase și-a stabilit viitorul! Gigi Becali: ”Trebuia să-l lași pe om să plece”
Înțelegerea este valabilă pe doi ani, iar Tănase va păstra salariul de 30.000 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăDavid Popovici țintește recordul mondial după aurul de la Roma: ”O văd ca pe un când, nu ca pe un dacă”
David Popovici a confirmat forma excelentă pe care o traversează și a cucerit medalia...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login