
-
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1
Daniel Stanciu, oficial al clubului din Pitești, a anunțat că există șanse ca zilele viitoare să fie închise negocierile cu Dani Coman, începute încă de anul trecut, și a confirmat că Nicolae Dică este o soluție luată în calcul pentru banca tehnică.
Dani Coman și Nicolae Dică pot ajunge la FC Argeș
”Discuțiile au avansat, probabil că zilele viitoare se vor clarifica multe. Mâine e o ședință a Consiliului Local, se va lua în calcul propunerea ca Dani Coman să reprezinte cele două entități în Consiliul Director.
Actualul președinte, Mihai Foamete, a anunțat că vrea să demisioneze. Cred că mâine după amiază vom ști mult mai multe.
Dică e clar o variantă, e pe listă. Discuțiile (n.r. cu Dani Coman) au început de foarte mult timp, chiar de anul trecut”, a declarat Daniel Stanciu, la Digi Sport Special.
Schimbări mari la FC Argeș
De asemenea, Daniel Stanciu a anunțat că urmează și alte schimbări la FC Argeș.
”Vor fi foarte multe schimbări, va fi și un nou director sportiv. Eu mai am contract până la 30 iunie, am avut o discuție cu Dani Coman, vom vedea la momentul respectiv”, a spus Daniel Stanciu.
Etichete: nicolae dica , dani coman , daniel stanciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎncă o mare lovitură primită de Universitatea Craiova, după eliminarea din Europa League
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăTrei transferuri la CFR Cluj! Marius Șumudică: ”Ne vor ajuta”
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăDaniel Bîrligea a fost prezentat la Frosinone! Cum au numit-o italienii pe FCSB
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăA avut o avere de 20 de milioane de euro, dar tocmai i s-a cerut falimentul! Câți bani datorează
La Liga: Barcelona – Bilbao, joi, 22:00, DGS 1 EFL Cup: Chelsea – Luton,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login