Connect with us

Alte Sporturi

Parma a rupt tăcerea, după ce Cristi Chivu a lăsat-o pentru Inter! Cum l-a numit în presa din Italia

  • Preliminarii CM 2026: Bosnia – San Marino, sâmbătă, 16:00, DGS 1

  • Preliminarii CM 2026: Finlanda – Olanda, sâmbătă, 21:45, DGS 1

Joi, Chivu avea programată întâlnirea finală pentru semnarea prelungirii contractului cu Parma, dar nu s-a mai prezentat, deoarece Inter a intrat pe fir. Până la urmă, milanezii au obținut acordul Parmei pentru negocieri, iar peste câteva ore au bătut palma cu Chivu. 

Parma, nicio remușcare față de Cristi Chivu! L-a numit un antrenor „serios”

Deși unii fani ai Parmei s-au arătat dezamăgiți de faptul că Chivu a plecat după doar 13 meciuri, cei din conducerea echipei nu îi poartă pică, mai ales că ei au fost cei care i-au permis în primul rând să intre la negocieri cu Inter. 

Mai mult, directorul executiv al Parmei, Federico Cherubini, a oferit o primă reacție din partea clubului și a avut doar cuvinte de laudă pentru Chivu. 

„Suntem calmi, vom începe tratativele săptămâna viitoare, fără niciun stres, și vom începe un nou proiect cu cineva care sper să fie la fel de serios precum Chivu.

Cred că lucrurile au fost foarte clare cu Chivu. Am avut o opțiune unilaterală de a prelungi contractul, dar n-am făcut-o niciodată, pentru că trebuia să ne așezăm la masă și să discutăm.

În alte condiții, ne-am fi așezat la masă, dar a apărut o situație și a era cel mai corect din partea noastră să îi dăm lui Cristian șansa de a trăi această experiență și totodată să avem garanția că următorul antrenor va fi la fel de motivat precum Chivu când a venit în februarie„, a spus Cherubini, citat de presa din Italia. 

Citește și: 

Cristi Chivu a trecut prin toate stările la Parma! Amintirile adunate în cele 13 meciuri 

Galerie Foto

Etichete: inter , cristi chivu , parma


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi