Simona Halep a făcut o postare pe rețelele de socializare, după ce Cristi Chivu s-a înțeles cu Inter. Fosta sportivă l-a felicitat pe antrenor.
Fabrizio Romano a anunțat că Inter va fi preluată de Cristi Chivu, fapt confirmat și de presa din Italia, dar și de președintele clubului, Giuseppe Marotta. Acesta va debuta pe banca echipei din Milano la Cupa Mondială a Cluburilor, într-un meci cu mexicanii de la Monterrey, programat pe 18 iunie, de la ora 04:00, ora României.
Simona Halep l-a felicitat pe Cristi Chivu, după ce antrenorul s-a înțeles cu Inter
În decursul zilei de 6 iunie, Fabrizio Romano a făcut o postare, pe rețelele de socializare, în care a distribuit o imagine cu Cristi Chivu și emblema lui Inter, alături de mesajul „Here we go (n.r. modul în care jurnalistul anunță o înțelegere)”.
Simona Halep a distribuit apoi postarea făcută de Fabrizio Romano și a inclus o serie de emoticoane de aplauze. Acesta a fost modul prin care antrenorul a fost lăudat de „Simo”.

Potrivit informațiilor apărute în presa din Italia, Cristi Chivu nu poate semna cu Inter până când nu își reziliază înțelegerea cu Parma. Acesta este motivul pentru care anunțul oficial, cu privire la instalarea lui Chivu în poziția de antrenor principal, întârzie să apară.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSuspendat doi ani, după ce a jucat 80 de minute în Corvinul – Rapid
Roger Junio (30 de ani) a fost suspendat doi ani, a doua zi după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVenezia – Inter 0-0, ACUM pe DGS 3 / AC Milan – Bologna 1-1, ACUM / Genoa – Juventus, 21:45, DGS 3. Programul complet
Etapa cu numărul 9 din Serie A va continua miercuri, 28 octombrie, cu nu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe lovitură pentru Cristi Chivu! Inter, gata să transfere de la Real Madrid
După cinci ai petrecuți la Inter Milano, Denzel Dumfires (30 de ani) a decis...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLăcătuș și Stelea, despre scandalul de rasism de la FCSB – Rapid. ”Îi deranjează maniera”
Derby-ul FCSB – Rapid 4-1, la care au fost prezenți 38.353 de spectatori pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login