
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat că va implementa cu efect imediat clarificarea adusă Legii 14 privind penalty-urile de către International Football Association Board (IFAB), responsabilă pentru regulile jocului, chiar de la meciul de miercuri Germania-Portugalia din semifinalele Ligii Naţiunilor, scrie EFE.
IFAB a emis marţi o circulară menită să clarifice situaţiile de dublă atingere neintenţionată a mingii în timpul executării unui penalty începând cu 1 iulie. Până acum, dacă un jucător atingea mingea de două ori, fie intenţionat, fie accidental, era penalizat cu o lovitură liberă indirectă sau, în cazul unei lovituri de departajare, încercarea sa era înregistrată ca nereuşită.
Penalty-ul lui Julian Alvarez a schimbat regulile! Anunţul făcut de IFAB
Penalty-urile precum cel anulat jucătorului lui Atletico Madrid, Julian Alvarez, în Liga Campionilor împotriva lui Real Madrid, vor fi de acum repetate dacă mingea intră în poartă, iar în caz contrar, se va acorda o lovitură liberă indirectă, notează agerpres.ro.
Deşi noua formulare a regulii va intra în vigoare la acea dată, faptul că ar putea fi utilizată în competiţiile care încep mai devreme a determinat forul de conducere al fotbalului european să decidă să o aplice începând cu prima semifinală a Ligii Naţiunilor dintre Germania şi Portugalia, care va avea loc miercurea aceasta la Munchen.
Această nouă formulare prevede că, dacă executantul loveşte mingea din greşeală cu ambele picioare simultan sau mingea atinge piciorul sau piciorul de sprijin imediat după executarea loviturii, lovitura va fi repetată dacă mingea intră în poartă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAndrei Rațiu a fost lăudat în presa din Spania, după Rayo – Strasbourg 1-0! Cum l-a numit pe român
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăThomas Neubert a rupt tăcerea, după ce soția lui l-a ironizat pe Mirel Rădoi
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCătălin Cîrjan a spus-o fără remușcări, după ce a fost criticat dur pentru evoluțiile sale
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorinel Coman, întors din drumul către FCSB? Cosmin Contra a spus totul despre transferul fotbalistului
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login