Deși și-a propus să recâștige titlul în SuperLiga, Gigi Becali nu i-a impresionat pe fanii FCSB cu transferurile realizate până acum în această perioadă de mercato.
Formația roș-albastră debutează vineri, 17 iulie, în noul sezon al SuperLigii, împotriva celor de la FC Argeș. Până în acest moment, echipa pregătită de Marius Baciu i-a adus doar pe Ronny Labonne și Eddy Gnahore.

Aymen Boutoutaou, aproape de transferul la FCSB
Totuși, FCSB este foarte aproape să bifeze și al treilea transfer al verii. Negocierile cu Sochaux pentru transferul lui Boutoutaou au intrat în faza finală, după mai multe zile de discuții între cele două cluburi. Toate detaliile au fost puse la punct, iar singurele formalități rămase sunt efectuarea vizitei medicale și semnarea contractului, notează TRUmedia.
FCSB va plăti aproximativ un milion de euro pentru transferul definitiv al atacantului. Clubul bucureștean a pornit negocierile cu o ofertă de 800.000 de euro, însă Sochaux a cerut un milion pentru a renunța la unul dintre cei mai importanți oameni din lot. În cele din urmă, cele două cluburi au ajuns la un acord.
Mutarea a fost facilitată și de situația contractuală a fotbalistului. Boutoutaou mai avea doar un an de contract cu Sochaux și a refuzat ofertele de prelungire, astfel că francezii au preferat să îl vândă acum decât să riște să îl piardă liber de contract în vara lui 2027.
A impresionat în ultimul sezon în Franța
În privința contractului cu FCSB, toate detaliile sunt stabilite, inclusiv cele financiare. Mihai Stoica anunțase încă din primele zile ale negocierilor că înțelegerea cu jucătorul nu reprezenta o problemă, iar singurul obstacol era acordul cu Sochaux.
Boutoutaou vine după cel mai bun sezon al carierei. În tricoul lui Sochaux a înscris 13 goluri și a oferit șase pase decisive în 37 de meciuri disputate în toate competițiile, contribuind decisiv la promovarea echipei în Ligue 2.
Format la Valenciennes și internațional de tineret al Algeriei, Boutoutaou și-a petrecut întreaga carieră în fotbalul francez.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăToto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
În Formula 1, rezultatele reprezintă principalul criteriu după care sunt evaluate conducerile echipelor. Atunci...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmă”Inacceptabil”. Selecționerul Poloniei nu s-a mai ferit, după înfrângerea cu România
România a reușit să învingă Polonia, scor 2-1, în cadrul etapei a cincea din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăPolonezii „au luat foc”, după ce au văzut imaginile de la finalul meciului cu România
România a obținut prima victorie din campania de Liga Națiunilor în etapa a cincea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăGestul lui Gică Hagi, imediat după fluierul final al meciului România – Polonia 2-1
România a învins Polonia cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională...
De admin


You must be logged in to post a comment Login