Neil Lennon e noul antrenor al Rapidului! Anunţul oficial a fost făcut de giuleşteni, luni, aşa cum susţinea patronului feroviarilor, după victoria cu FCSB, 2-0.
De cinci ori campion al Scoţiei cu Celtic, Lennon se poate lăuda că este cel care l-a adus pe Virgil Van Djk de la Groningen la Celtic (2013), pentru 2 milioane de euro.
Neil Lennon e noul antrenor al Rapidului
„Rapid are un nou “principal”! Neil Lennon, un antrenor cu 10 titluri de campion cu Celtic Glasgow, dar și cu numeroase trofee obținute în carieră”, e comunicatul echipei din Giuleşti.
Neil Lennon a fost numit de trei ori antrenorul anului în Scoţia şi are şi performanţe în Europa, acolo unde a ajuns în optimile UEFA Champions League, în sezonul 2012-2013, atunci când a învins-o şi pe Barcelona (2-1).
Neil Lennon: „Voi face tot posibilul să am performanţe cu Rapid”
„La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat. Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii.
A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucurors să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine.
Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța. Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal.
Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid”, a declarat Neil pentru fcrapid.ro.
Reclamă 4 / 0/3
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO altă vedetă din fotbal îi ia locul lui Mbappe la Nike! Contract de milioane de euro
Nike a încheiat un acord de sponsorizare cu Michael Olise, starul lui Bayern Munchen,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStarul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!
Jude Bellingham rămâne la Real Madrid pentru mult timp de acum înainte. Fotbalistul englez...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăStafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu vederea!”
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPlecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Adrian Mazilu a ajuns la Dinamo în sezonul 2025-2026, după ce a plecat de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login