Connect with us

Alte Sporturi

Sfatul lui Gică Popescu pentru Ianis Hagi: „Sezonul bun pe care l-a făcut îl recomandă”

Sfatul lui Gică Popescu pentru Ianis Hagi: „Sezonul bun pe care l a făcut îl recomandă”

Gică Popescu a vorbit despre situaţia în care se află Ianis Hagi. Internaţionalul român de 26 de ani tocmai s-a despărţit de Rangers şi este liber de contract. El nu va juca în cele două meciuri ale României din preliminariile World Cup 2026, din cauza unei accidentări. Meciul contra Austriei se joacă pe 7 iunie, de la ora 21:45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fără echipă în acest moment, Ianis Hagi aşteaptă oferte din partea cluburilor din vestul Europei. Chiar dacă s-a vorbit şi despre o posibilitate ca acesta să revină în Liga 1, Gică Popescu nu crede că Ianis îşi doreşte să se întoarcă, pentru moment, în campionatul intern.

Gică Popescu, despre Ianis Hagi: „Nu cred că doreşte să se întoarcă în liga noastră”

Gică Popescu a declarat că nu ştie ce oferte are Ianis în acest moment şi a recunoscut că îşi doreşte să îl vadă la o echipă puternică din Europa. Aceste oferte nu ar trebui să întârzie să apară, în condiţiile în care Ianis a făcut un ultim sezon bun la Rangers, în ciuda problemelor cu care s-a confruntat:

„Nu pot răspunde eu în numele lui Ianis. Nu ştiu care sunt ofertele, eu îl sfătuiesc să se ducă la Barcelona sau Real Madrid. Nu ştiu ce oferte are Ianis, dar sezonul bun pe care l-a făcut îl recomandă pentru echipe importante. A avut o perioadă nu tocmai bună, cu accidentarea, la celălalt genunchi o altă accidentare.

Nu a fost atât de gravă ca prima, a dat dovadă de multă tărie să revină la un nivel ridicat, sunt convins că o va face şi de data aceasta. Eu m-aş bucura să aleagă dintre cele mai bune echipe din Europa. Am spus din Europa, nu cred că Ianis doreşte să se întoarcă deocamdată în liga noastră”, a declarat Gică Popescu.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi