
Parma o va întâlni pe Napoli în penultima etapă din acest sezon de Serie A, iar echipa lui Cristi Chivu are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a se salva matematic de la retrogradare.
De partea cealaltă, trupa lui Conte mai are un singur punct în faţa lui Inter, în fruntea clasamentului şi nu îşi mai permite niciun pas greşit în cele două meciuri pe care le mai are de disputat, cu Parma şi Cagliari.
Marea schimbare pe care a adus-o Cristi Chivu la Parma
Fostul manager al lui Napoli, Pierpaolo Marino, susţine că Parma şi-a terminat „rezerva de meciuri mari” făcute împotriva echipelor puternice din Serie A, după 1-0 cu Juventus, 2-2 cu Lazio şi 2-2 cu Inter. Acesta a scos însă în evidenţă şi marea schimbare adusă de venirea lui Chivu pe banca cruciaţilor.
„Acum am auzit că trebuie să ne temem de Parma, după victoria obţinută de Venezia, dar alţii ar trebui să se teamă. Parma, ucigaşa de granzi? Dacă au rănit deja alte echipe mari, nu vor reuşi asta şi cu Napoli.
Trebuie să avem aceeaşi mentalitate pe care fanii au avut faţă de jucători. Ştim jocul Parmei, care cu Cristi Chivu a devenit mai pragmatic decât în era lui Pecchia. Chiar şi aşa, cred că Parma şi-a făcut deja treaba cu echipele mari”, a spus fostul manager de la Atalanta sau Napoli, citat de parmalive.com.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăImediat după 2-1 cu Polonia, Gică Hagi a pronunțat numele primului jucător care iese din echipa de start cu Bosnia: ”N-o să fie”
Gică Hagi (61 de ani) a tras primele concluzii, după victoria obținută de România...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMarius Corbu a recunoscut în fața tuturor, după ce a debutat pentru naționala României
România a câștigat împotriva Poloniei, scor 2-1, pe Arena Națională, în etapa a 5-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPrima victorie și România poate scăpa de baraj: calculele! Poate urma, totuși, dezastrul + Posibilele adversare din play-off
După 2-1 cu Polonia, în etapa a cincea din Liga Națiunilor, România păstrează șanse...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorinel Coman a spus-o direct, după România – Polonia 2-1: ”Sunt dezamăgit rău de tot. Când am văzut, a căzut cerul pe mine”
România a obținut prima victorie din campania de Liga Națiunilor în etapa a cincea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login