
Fundașul central îi așteaptă pe fani alături, chiar dacă Rapid nu traversează un moment bun. Săpunaru visa să se retragă cu un trofeu de la echipa iubită.
Cristi Săpunaru, ultimul ”dans” pe Giulești
Meciul cu CFR Cluj va fi ultimul prilej pentru fanii Rapidului să îl vadă pe Săpunaru ca jucători, pe Giulești. Idolul tribunelor din Grant se retrage la finalul acestui sezon. Acesta a ținut să le transmită suporterilor rapidiști.
”Vă salut. Eram doar un copil când am călcat în tribunele Giuleștiului pentru prima dată și m-am îndrăgostit de această echipă. În 2006, după ani la rând în care visam să îmbrac tricoul Rapidului, visul a devenit realitate. Toți acești ani pe care i-am petrecut la Rapid au fost o onoare pentru mine și cred că, din dragoste pentru acest club, aș fi fost în stare să fac orice.
Am avut norocul să joc în campionate destul de puternice, am avut norocul să joc în tricoul echipei naționale, să port banderola de căpitan. Dar, știți cum e, în viață, toate au un final. Meciul cu CFR Cluj va fi ultimul meci ca jucător al Rapidului, pe Giulești. Este un meci greu pentru mine dar nu îl consider ca un adio, îl consider ca un nou început și vă rog să rămâneți aceeași suporteri ai Rapidului, cum ați fost întotdeauna. Hai Rapid!”, este mesajul trimis de Săpunaru.
Săpunaru va trece în birourile Rapidului
Așa cum se arată în mesajul căpitanului, acesta nu va pleca de la Rapid. Dimpotrivă, va fi implicat în construirea unei echipe puternice pentru sezonul următor.
Din vară, fostul căpitan al giuleștenilor va renunța la statutul de jucător și va fi numit director sportiv al clubului din Grant, poziție pentru care deja se pregătește prin cursurile organizate de Federația Română de Fotbal.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
S-a terminat: OUT de la Levadiakos
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăS-a terminat: OUT de la Levadiakos
Levadiakos continuă să fie fără victorie cu Elias Charalambous (46 de ani) antrenor, iar...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăTrent Alexander-Arnold a spus ”DA”, după ce a jucat doar 7 meciuri la Real Madrid
Trent Alexander-Arnold (28 de ani) nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmă„Gol-fantomă”: Cristiano Ronaldo, acuzat că a „trișat” în drumul spre borna istorică de 1.000 de goluri!
Cristiano Ronaldo (41 de ani) a reușit un hat-trick în meciul Al-Nassr – Al-Kholood...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăA venit răspunsul lui Cornel Țălnar, după ce a fost numit „bestie” și „canalie” de Cornel Dinu
Cornel Țălnar (69 de ani), a oferit o primă reacție după declarațiile dure făcute...
De admin


You must be logged in to post a comment Login