-
SuperLiga: Petrolul – Oțelul, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Rapid, luni, 21:00, DGS 1
Un banner pe care scria ”Verguenza”, în traducere ”Rușine”, cu majuscule a fost chiar desfăşurat, doar pentru a fi îndepărtat de membrii echipei de securitate înainte de sosirea autobuzului jucătorilor lui Carlo Ancelotti.
Protest la Real Madrid. Fanii au cerut plecările lui Carlo Ancelotti și Florentino Perez
Deşi nu au fost raportate incidente, puţinii fani care s-au implicat nu au ezitat să fie virulenţi atunci când jucătorii şi membrii echipei au părăsit centrul de antrenament pentru a se întoarce acasă, după cum arată înregistrările video publicate de Marca. Pe lângă jucători, două dintre cele mai importante personalităţi ale clubului au fost huiduite: antrenorul Carlo Ancelotti şi preşedintele Florentino Pérez.
”Ancelotti, pleac㔄 şi ”Florentino, demisionează” au fost scandate de mai multe ori. De câteva luni, antrenorul italian este ţinta a numeroşi detractori în capitala spaniolă, din cauza sezonului slab al clubului, care pare să se încheie cu o dezamăgire. De fapt, el ar urma să părăsească banca echipei la finalul sezonului.
Sezonul lui Real Madrid se anunţa a fi unul pozitiv pentru campioana spaniolă şi europeană în exerciţiu, cu sosirea lui Kylian Mbappé după ani de aşteptare. Dar a fost marcat de nenumărate controverse legate de arbitraj, care nu au încetat duminică – dimpotrivă. Şi este probabil să se încheie fără un titlu major. Coechipierii atacantului francez au fost eliminaţi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de Arsenal, care a fost apoi învinsă de Paris Saint-Germain.
Iar de duminică, au spus adio şi titlului cu o înfrângere la Montjuic, după alte trei înfrângeri în Clasico în acest sezon şi mai ales după ce au condus cu 2-0 după un sfert de oră, scrie News.ro.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , florentino perez , suporteri real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăKopic a dezvăluit care a fost ”cheia” victoriei în Dinamo – Rapid 3-1. ”Am fost aproape morți!”
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA văzut roșu în fața ochilor: după ce a fost eliminat, a ”înnebunit” și i-a aplicat un croșeu adversarului. Suspendare uriașă
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăOUT! Încă o lovitură uriașă pentru Rapid, după 1-3 cu Dinamo
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe au scandat fanii Rapidului, imediat după golul giuleștenilor din derby-ul cu Dinamo + Acuzații grave: ”Pariori și blatiști”
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Metaloglobus – Unirea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login