
Meciul dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova, din etapa a treia a play-off-ului Ligii 1, va fi transmis în format LIVE TEXT pe AS.ro, de la ora 20:30. Cele două se întâlnesc la câteva zile de la duelul din sferturile Cupei României, atunci când formaţia din Gruia a obţinut calificarea la loviturile de departajare.
Acum, duelul din campionat este extrem de important în ceea ce priveşte lupta la titlul din Liga 1. Cu o victorie, Universitatea Craiova o va egala pe FCSB, echipa de pe primul loc, în timp ce clujenii ar rămâne la cinci puncte în spatele celor două rivale.
CFR Cluj – Universitatea Craiova LIVE TEXT (20:30)
În meciul din Cupa României, Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 50, prin Baiaram, în timp ce Kamara a restabilit egalitatea 10 minute mai târziu. Nu s-a mai marcat până la finalul timpului regulamentar şi nici în cele două reprize de prelungiri.
La loviturile de departajare, singurul jucător care a ratat a fost Căpăţînă, de la olteni, în timp ce Louis Munteanu a fost cel care a marcat penalty-ul decisiv, obţinând o victorie extrem de importantă pentru moral, înaintea meciului din play-off.
În ceea ce priveşte ultima etapă de campionat, Universitatea Craiova a câştigat în prelungiri meciul din Giuleşti, cu Rapid, scor 2-1, în timp ce echipa lui Dan Petrescu a pierdut derby-ul cu U Cluj, scor 0-1.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăMesajul puternic afișat de polonezi pe Arena Națională, la meciul cu România din Liga Națiunilor
La partida România – Polonia din etapa a cincea a Ligii Națiunilor, în sectorul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăPegula – Andreeva, ACUM, DGS 2 / Noskova – Svitolina, 23:30, DGS 2. Semifinalele de la „Turneul Campioanelor”
„Turneul Campioanelor 2026”, competiție transmisă în direct la Digi Sport, a ajuns în faza...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRugby Nations Championship: Anglia – Japonia, ACUM, DGS 4 / Țara Galilor – Noua Zeelandă 35-28 / Italia – Argentina 14-19
Etapa a cincea din Rugby Nations Championship continuă ÎN DIRECT pe Digi Sport. Lansat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTragic: s-a prăbușit din senin și a murit, la doar 45 de ani
Agron Memedi (45 de ani), antrenorul secund de la Shkedija, formația care a eliminat-o...
De admin

You must be logged in to post a comment Login