
Cornel Dinu a vorbit despre pensia pe care o încasează, lunar, de la statul român. Acesta s-a plâns de faptul că suma pe care o primește este mult mai mică decât cea pe care o încasează Elisabeta Lipă.
„Procurorul” a explicat că, în momentul de față, primește o pensie de 6200 de lei de la statul român. Acesta nu își explică motivul pentru care suma nu este mai mare, având în vedere că a petrecut zeci de ani în funcții de conducere, la clubul Dinamo.
Cornel Dinu a răbufnit și s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român
După 40 de ani petrecuți în „Ștefan cel Mare”, Cornel Dinu a anunțat că Elisabeta Lipă și Monica Iagăr, care au petrecut mult mai puțin timp în funcțiile de conducere de la Dinamo, încasează sume uriașe. Cele două primesc de la statul român, lunar, suma de 12.000 de lei.
Astfel, Cornel Dinu a răbufnit și a reclamat faptul că nu este recompensat corect, față de alte nume importante din sportul românesc.
„Pensia mea nu este dintre cele nesimțite. Eu am ieșit pe vechiul sistem de pensionare, în 2003, cu 5.000 de lei, și acum pensia mea a ajuns la 6.200 de lei… Eu am avut 40 de ani la Dinamo, cu funcții de conducere…

Alte Sporturi
Dorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
Alte Sporturi
S-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDoi jucători părăsesc lotul României. Decizia luată de Gică Hagi
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPopești-Leordeni – Poli Timișoara 2-3, Digi Sport 1. Show la Clinceni: Chițu a bifat ”dubla” | Liga 2, etapa 8
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login