-
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Dinamo se află pe primul loc în clasamentul SuperLigii, înaintea rundei a 9-a, cu 20 de puncte.
Borcea crede că Dinamo va fi imbatabilă în momentul în care și George Pușcaș va fi apt: „Nicio apărare din România nu le va face față lui Karamoko, Pușcaș și Cîrjan”
George Pușcaș, atacantul, a ajuns în februarie la echipă, însă a jucat foarte puțin, iar acum este în proces de recuperare după o intervenție chirurgicală.
„Îmi plac Cîrjan, Karamoko și îl vreau pe Pușcaș. Să se facă bine! Am mare încredere în Pușcaș. Când vor juca Karamoko, Pușcaș și Cîrjan în spatele lor, nicio apărare din fața României nu le va putea face față. Pușcaș a fost pariul meu de la început, dar să joace!”, a mai spus Borcea pentru Sport.ro.
Cristi Borcea: „Îi îndemn pe suporterii lui Dinamo să facă front comun cu Nicolescu. Numai așa putem să luăm titlul”
Deși s-a despărțit de Zeljko Kopic în vară, Dinamo pare că a mutat excelent prin aducerea lui Nuno Campos. „Câinii” au un start excelent de sezon, sunt lideri cu 20 de puncte obținute în primele 9 etape, iar mulți specialiști o văd cu șanse reale la titlu.
„După mult timp, nu mai bag capul la cutie în discuțiile cu cei care mă întreabă de Dinamo. Sincer, nici eu nu credeam că vor merge atât de bine. Știam de stabilitatea financiară pe care o asigură Renovatio de trei ani.
Așa cum l-am criticat pe Nicolescu de atâtea ori, acum, după antrenorul și jucătorii pe care i-a adus, dar și pe cei din scouting, eu zic că suntem pe drumul cel bun. Trebuie să trecem la nivelul următor. E greu să ajungi pe locul 1, dar cel mai greu e să te menții. O spun din proprie experiență – aduceți-vă aminte că am luat campionatul și Cupa României, am adus 14 jucători de la Craiova și abia, abia am prins cupele europene.
Îi rog și îi îndemn pe suporteri să facă un front comun cu conducerea, cu Nicolescu. Numai așa putem fi mai puternici și să ne atingem obiectivul. De asta fac îndemnul ăsta, să se creeze o echipă închegată și puternică. După 20 de ani, poate ajungem să ne bucurăm din nou de câștigarea campionatului”, a spus Cristi Borcea.
- Partida Dinamo – Farul Constanța se va disputa duminică, 20 septembrie, ora 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații DIGI România vor putea urmări partida în format LIVE VIDEO pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Etichete: dinamo , borcea , puscas , cirjan , karamoko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA trăit în ”sărăcie” cu 3.000€ pe lună în România, iar acum a luat decizia
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBayern Munchen pune banii pe masă pentru un titular de la Barcelona: 90.000.000€
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVictor Angelescu a spus-o direct după revenirea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB și Radu Naum a intervenit: ”Serios? De ce?”
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Mi se pare ciudat”. I-a zis direct lui Kylian Mbappe: ”Nu aș vota pentru el la Balonul de Aur”
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin

You must be logged in to post a comment Login