Basarab Panduru a oferit cea mai dură reacţie, după dialogul de la distanţă dintre Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu. Fostul internaţional consideră că selecţionerul nu ar fi trebuit să mai facă referire la ce s-a întâmplat în trecut, în mandatul lui Edi Iordănescu.
Imediat după primele meciuri ale naţionalei din preliminariile World Cup 2026, Mircea Lucescu l-a „înţepat” pe Edi Iordănescu şi a transmis că acesta a plecat de pe banca naţionalei deoarece nu avea încredere deplină în echipă.
Cea mai dură reacţie, după dialogul de la distanţă dintre Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu
La scurt timp după aceste declaraţii, a venit şi replica lui Anghel Iordănescu, care l-a sfătuit pe Il Luce să se gândească mai mult la prezent şi viitor, şi nu la trecut.
De aceeaşi părere este şi Basarab Panduru, care consideră că Mircea Lucescu a greşit atunci când a trimis „săgeţi” către Edi Iordănescu şi către ce s-a întâmplat în mandatul lui. „Pandi” nu înţelege de ce selecţionerul a făcut astfel de afirmaţii.
„Nu știu dacă avea rost să vorbești despre ce a fost, toți știm de ce ai venit și ce vrem să faci. De ce a fost toată lumea de acord ca Mircea Lucescu să fie la echipa națională. Noi credeam că este omul care poate să ne ducă la un Campionat Mondial. A venit grupa care este în favoarea noastră, excepțională. Și acum încep lucrurile astea. Nu știu de ce să mai vorbești despre ce a fost. Ție ți se pare normal să vorbești despre ce a fost?
Nu cred că are rost acum. Analiza asta am făcut-o toți atunci când a trebuit. Ce facem acum cu analiza asta? După Mondial, facem iar analiza pentru Euro? Ce a fost și cum a fost? Nu mai, gata, a trecut! Ce facem? Noi suntem astăzi și vorbim de ieri, ce treabă acum cu ieri? Să vedem ce facem astăzi, ce facem mâine, ce facem poimâine. Cum facem ca să mergem la Mondial. Nu mai interesează pe nimeni ce s-a întâmplat la Euro, cum s-a întâmplat. A fost un context, s-au făcut lucrurile în așa fel, gata, s-a terminat.
De ce nu ai schimbat (n.r. echipa de start) dacă lucrurile nu au fost bune? Când puteai să schimbi? O luăm de-a-ndoaselea? Puteai să schimbi în preliminariile pentru Mondial? Puteai să schimbi în preliminariile pentru Mondial? În Liga Națiunilor puteai să faci ceva, să debutezi jucători, să îi știi pe toți. Începeai preliminariile așa cum doreai.
Ai putut să faci ce vrei și pentru că adversarul ți-a permis. Să pregătești echipa pentru preliminariile Campionatului Mondial. De asta spun. Nu cred că are niciun rost să ne întoarcem la European. Ai avut 6 meciuri în Liga Națiunilor cu adversari sub tine. Ce rost are să ne întoarcem? Nu văd logica”, a declarat Basarab Panduru, conform primasport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGata: a intrat la negocieri cu Gigi Becali! E așteptat să semneze cu FCSB
Lukasz Szukala (42 de ani) poate deveni noul director sportiv de la FCSB. Fostul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăImprovizația lui Laurențiu Reghecampf la meciul Chindia – FCSB
Duminică, FCSB a jucat pe terenul Chindiei un meci amical în pauza competițională. Atmosfera...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăCorona – Chambray Live Video, 19:00, DGS 2. Probleme de sănătate pentru brașovence
Corona Brașov, finalista Supercupei României, se confruntă cu dificultăți medicale înaintea duelului cu Chambray Touraine,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăChindia – FCSB 1-2. Victorie smulsă cu forcepsul pentru trupa lui Reghecampf + Boutoutaou, ratangiul de serviciu
FCSB s-a impus cu mari emoții contra celor de la Chindia Târgoviște, liderul din...
De admin

You must be logged in to post a comment Login