
Andrei Raţiu a postat un mesaj pentru fanii tricolorilor, după San Marino – România, scor 1-5. Jucătorii lui Mircea Lucescu au început cu stângul preliminariile World Cup 2026, atunci când au pierdut meciul de pe Arena Naţională contra Bosniei.
România a câştigat apoi meciul din San Marino şi aşteaptă acum duelul cu Austria, meci extrem de important în ceea ce priveşte calificarea la World Cup 2026, turneu organizat de Statele Unite, Canada şi Mexic şi care va fi transmis în Universul Antena.
Mesajul lui Andrei Raţiu după primele meciuri ale României din preliminariile World Cup 2026
A doua zi după ce România a câştigat meciul din San Marino, Andrei Raţiu le-a transmis un mesaj suporterilor echipei naţionale, prin intermediul contului său de Instagram.
Fundaşul lui Rayo Vallecano şi-a prezentat scuzele pentru înfrângerea de vineri, în faţa Bosniei, şi le-a promis fanilor romţni că vor munci mai mult pentru a obţine calificarea la turneul final. Tot Raţiu a ţinut să le mulţumească suporterilor pentru sprijinul necondiţionat, reuşind să îi facă pe jucătorii lui Mircea Lucescu să se simtă acasă, indiferent de locul în care joacă:
„Ne pare rău că nu am obținut cele 6 puncte, dar vom munci mai mult pentru a continua să câștigăm. Vă mulțumim că ne faceți să ne simțim ca acasă oriunde în Europa”, a scris Andrei Raţiu pe contul său de Instagram, a doua zi după meciul cu San Marino, pe contul său de Instagram.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a ales noul antrenor de la FCSB și a pus mâna pe telefon: ”Așa face el”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu, după golul lui Andrei Șucu din Rapid – FC Argeș: ”Mai bun decât Răducioiu”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăConstantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
Constantin Grameni, după Rapid – FC Argeş 3-1/ Antena Sport Adaugă-ne ca sursă preferată...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDaniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
Daniel Pancu / Sportpictures Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login