-
La Liga: Real Madrid – Rayo Vallecano, duminică, 17:15, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Universitatea Craiova, duminică, 20:00, DGS 1
Sibienii au dat lovitura decisivă în minutul 90+5, după o greșeală mare a lui Ignat, de care a profitat Neguț. În urma acestui rezultat, Rapid a încheiat sezonul regulat pe locul 6, cu 46 de puncte, deși înaintea etapei putea spera la locul 5.
Marius Șumudică și-a făcut praf jucătorii, după Hermannstadt – Rapid 1-0
Elevii lui Marius Șumudică au avut o evoluție dezamăgitoare în opinia antrenorului de 54 de ani, iar după meci a avut un discurs furibund la adresa lor.
„Se întâmplă. Îmi pare rău pentru Ignat că a greșit. Sunt greșeli, dar pe mine m-a deranjat atitudinea de azi. Noi suntem în vacanță deja, iar cu mine nu e loc de așa ceva. Practic, am venit să vedem Sibiul, că e oraș frumos.
Nu se poate! Dacă n-ai atitudine și nu-ți dorești victoria… Să comparăm meciul cu Farul cu cel de azi. E o problemă și voi discuta cu ei. Când tratezi meciul așa, Dumnezeu te pedepsește.
N-am crezut că vom arăta în halul ăsta. Și dacă am fi luat de la juniori nu am fi arătat în halul asta. Nu vreau să lovesc în jucători, sunt ai mei, am dus împreună echipa în play-off. E o performanță, ăsta era primul lucru care trebuia făcut.
Mi-e rușine de oamenii ăștia care au venit, înțeleg că au venit o mie și ceva până aici, au plătit 50 de lei biletul. Îmi e rușine, ce să le zic? Nu se poate să nu faci un dribling, să nu-ți dorești victoria”, a declarat Șumudică.
VIDEO cu discursul lui Marius Șumudică:
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: marius sumudica , hermannstadt-rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
România a bifat a 4-a victorie la European League!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNu a vrut să iasă de pe teren, după calificarea Suediei în 16-imile Mondialului. Explicațiile oferite după meci
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Suedia s-a calificat în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNadia Comăneci, prezentă la Turcia – SUA 3-2. Ce alte vedete au fost surprinse alături de „Zeița de la Montreal”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Nadia Comăneci a fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă“Vă rog încetați să vorbiți prostii”. Selecționerul Germaniei, scos din sărite de un jurnalist după 1-2 cu Ecuador
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Julian Nagelsmann, selecționerul Germaniei,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a scris istorie la Mondial, după meciul dramatic câștigat de Turcia. Duel „nebun” la Los Angeles
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover S-a scris istorie la...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login