
Jenni Hermoso, victima sărutului forţat al lui Luis Rubiales în august 2023, a salutat sâmbătă „precedentul important” reprezentat de condamnarea fostului şef al fotbalului spaniol.
„La urma urmei, acest lucru va constitui un precedent important într-un mediu în care mai sunt încă multe de făcut”, a scris sportiva spaniolă pe Instagram, reacţionând la amendarea lui Luis Rubiales joi.
Reacţia lui Jenni Hermoso după pedeapsa primită de Luis Rubiales
„Inima mea se îndreaptă către toate persoanele care au fost, sunt şi vor continua să fie alături de mine în această luptă”, a continuat Hermoso. «Şi acum, da, s-a terminat», a concluzionat ea, reluând sloganul folosit de internauţi pe reţelele de socializare care cereau dreptate pentru victima unui sărut forţat în timpul ceremoniei de decernare a medaliilor după triumful Spaniei la Cupa Mondială feminină din Australia, la 20 august 2023.
Vineri, avocatul jucătoarei, Angel Chavarría, a declarat pentru AFP că intenţionează să facă apel împotriva hotărârii Curţii Naţionale de Apel, care l-a găsit pe Luis Rubiales vinovat de agresiune sexuală pentru sărut, dar l-a achitat de acuzaţia de constrângere a atacantei să muşamalizeze scandalul.
Rubiales nu are voie să se apropie la mai puţin de 200 de metri de Hermoso
Rubiales va trebui să plătească o amendă de 10.800 de euro pentru sărutul forţat şi are, de asemenea, interdicţia de a se apropia de Jenni Hermoso la mai puţin de 200 de metri şi de a comunica cu ea timp de un an.

Alte Sporturi
Dorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
Alte Sporturi
S-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDorit de FCSB, Lindon Emerllahu a primit vestea cea mare
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a aflat salariul lui Ionuț Chirilă la CS Dinamo
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDoi jucători părăsesc lotul României. Decizia luată de Gică Hagi
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPopești-Leordeni – Poli Timișoara 2-3, Digi Sport 1. Show la Clinceni: Chițu a bifat ”dubla” | Liga 2, etapa 8
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login