
Carlos Alcaraz, discurs superb despre Rafael Nadal
Carlos Alcaraz a ţinut un discurs superb despre Rafael Nadal, la Madrid. Înaintea turneului, deţinătorul a 22 de titluri de Grand Slam a susţinut o conferinţă de presă care a ridicat mari semne de întrebare legate de viitorul său.
„Nimeni nu vrea să-şi imagineze circuitul fără Rafa” Nadal, a afirmat, vineri la Madrid, noul star al tenisului spaniol Carlos Alcaraz, referindu-se la finalul iminent al carierei deţinătorului a 22 de titluri de Mare Şlem, informează AFP, potrivit agerpres.ro.
„Nu vreau să-mi imaginez încă. Ca fan al lui Rafa, ca orice fan al tenisului, nimeni nu vrea să-şi imagineze circuitul fără Rafa. Personal, eu vreau să profit la maximum de Rafa, de fiecare dată când intră pe teren, de fiecare dată când joacă”, a declarat tânărul jucător spaniol, dublu laureat de Mare Şlem, în vârstă de 20 de ani.
„Eu ştiu ce vrea, ştiu ce îşi doreşte, iar pentru acest lucru el munceşte zi de zi pentru a se simţi competitiv, pentru a putea intra pe teren şi a încerca să câştige, iar de câte ori voi putea, eu voi fi acolo pentru a profita de tenisul său cât de mult posibil”, a adăugat el.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăMihai Stoica, regretat după plecarea de la FCSB! Cristi Tănase a spus clar: „Nu mi-a venit să cred”
Fostul președinte al Consiliului de Administrație de la FCSB, Mihai Stoica este regretat după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăChindia Târgoviște – FCSB 1-2. Victorie în prelungiri pentru Laurențiu Reghecampf
În plină pauză internațională, FCSB a jucat duminică un meci amical în compania celor...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDan Petrescu, dezvăluiri după victoria contra Poloniei! Jucătorul lăudat la scenă deschisă: „Nu a făcut fițe”
Dan Petrescu era în culmea fericirii după prima victorie a echipei naționale, scor 2-1,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSfaturi pentru Gică Hagi! Cine trebuie să fie titular în poarta naționalei: „Făceam așa”
Selecționerul Gică Hagi a mizat, și în meciul contra Poloniei, pe portarul Otto Hindrich. Acesta...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login