-
SuperLiga: Hermannstadt – UTA, vineri, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Dinamo, vineri, 20:00, DGS 1
- Meciul a putut fi urmărit ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Golurile de pe Arena Națională au fost marcate de Dalot, în minutul 60, respectiv Mainoo, în minutul 68.
Mihai Popescu, după 0-2 cu Man. United: „Dacă marcam în minutul 10, altul ar fi fost rezultatul”
În urma rezultatului înregistrat, campioana României a rămas la cota 14, pe locul 11, în această fază a competiției și a ratat calificarea directă în optimi, însă va merge în play-off.
Mihai Popescu, unul dintre cei mai buni jucători ai grupării roș-albastre, care a ratat o ocazie uriașă în minutul 10 al partidei, la 0-0, a declarat la finalul partidei că împreună cu ceilalți coechipieri au învățat din greșelile făcute în acest meci.
„Un meci greu, am întâlnit o echipă de tradiție,o echipă mare. Ne-am învățat lecția. Atmosfera a fost fantastică însă cum am spus, am învățat ce am avut de învățat. Cu siguranță ar fi fost altă partidă, asta este, face parte din joc.
Mă bucur că am ajuns acolo. După pauză am încercat să jucăm la fel, ne-au surprins, însă s-a văzut că au jucători de valoare”, a declarat Mihai Popescu, la super-flash interviu.
VIDEO rezumat FCSB – Manchester United 0-2
Clasamentul din Europa League
Coregrafie impresionantă realizată de fanii celor de la FCSB la meciul cu Manchester United
Galerie Foto
Rezultatele FCSB-ului în Europa League. Toate meciurile au fost în direct la Digi Sport
- 26 septembrie – FCSB – FC RFS 4-1
- 3 octombrie – PAOK FC – FCSB 0-1
- 24 octombrie – Rangers FC – FCSB 4-0
- 7 noiembrie – FCSB – FC Midtjylland 2-0
- 28 noiembrie – FCSB – Olympiacos FC 0-0
- 12 decembrie – TSG Hoffenheim – FCSB 0-0
- 23 ianuarie – Qarabag FK – FCSB 2-3
- 30 ianuarie – FCSB – Manchester United 0-2
Etichete: manchester united , mihai popescu , fcsb europa , video fcsb manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăTriplă lovitură pentru Dinamo, după victoria cu ”U” Cluj!
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmă”Aș fi ipocrit”. Reacția lui Cristiano Bergodi, după primul eșec al lui U Cluj din play-off
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăCătălin Cîrjan a aflat la interviu ce a spus Cristiano Bergodi despre el și a lămurit tot
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăAnunțul lui Zeljko Kopic, după prima victorie a lui Dinamo din play-off: ”Ăsta e fotbalul”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Hermannstadt, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login