
-
SuperLiga: Poli Iași – UTA, duminică, 18:15, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Sepsi, duminică, 21:00, DGS 1
După meci, Gică Hagi a avut o serie de laude pentru FCSB, pe care a numit-o echipa ”cea mai bună”.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB – Farul 2-1:
Gică Hagi, laude pentru FCSB, noua campioană a României
”Trebuie să îi felicităm. Au dominat campionatul. Echipa cea mai bună. Noi, ca celelate cluburi, am avut fluctuații, nu am avut o linie.
Astăzi am încercat, am vrut, ne-am dorit, dar au fost puține realizări. Puteam să facem, cred eu, mult mai mult dacă nu eram așa de precipitați.
Cred că noi ar trebui să vorbim mai puțin și să felicităm adversarul, FCSB-ul, care e campioana României și merită felicitări.
A fost o luptă foarte grea în play-off, întâlnești numai echipe puternice, se poate întâmpla orice, dar eu cred că dacă eram mai atenți în unele momente puteam face mai mult”, a declarat Gică Hagi.
FOTO FCSB a sărbătorit titlul
Galerie Foto
Borna atinsă de FCSB, după câștigarea titlului
FCSB și-a asigurat matematic titlul după etapa a șaptea a play-off-ului, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în actualul sistem competițional. Până acum, titlul fusese asigurat cel mai devreme după etapa a noua.
De asemenea, este pentru prima dată când echipa lui Gigi Becali câștigă campionatul în actualul sistem, cu play-off și play-out.
Clasamentul din play-off, după FCSB – Farul 2-1
![]()
Etichete: gica hagi , fcsb campioana , fcsb farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPAOK a făcut transferul, după ce s-au încheiat negocierile cu Ștefan Baiaram: 6.000.000 de euro
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Şumudică a făcut scandal după meciul cu Sepsi! A refuzat să dea mâna cu Ovidiu Burcă, apoi „ţinta” a devenit arbitrul!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Foarte nervos după meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăEHF EuroCup, în direct pe Digi Sport! România luptă la București pentru medalie
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăSurpriză totală! Fostul șef al federației s-a logodit cu o femeie cu 53 de ani mai tânără
SuperLiga: Sepsi – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – FC Voluntari,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login