Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător de pe teren în derby-ul câștigat de Rangers fără drept de apel în fața marii rivale, Celtic. Formația de pe Ibrox s-a impus cu 3-0 în Old Firm, iar internaționalul român a deschis scorul.
În minutul 7, Ianis Hagi a înscris cu un șut perfect, de la aproximativ 20 de metri. Acesta a fost primul gol pentru internaționalul român în acest sezon la Rangers, sezon extrem de complicat pentru Hagi, care s-a pregătit cu echipa a doua o perioadă lungă de timp.
FRF l-a felicitat pe Ianis Hagi după golul marcat în Rangers – Celtic 3-0
Ianis Hagi a spart însă gheața și a dat tonul în meciul în care Rangers a dominat-o pe Celtic la toate capitolele. Pe lângă reușita sa, Hagi a fost unul dintre cei mai periculoși jucători de pe teren și a încheiat partida cu cea mai mare notă.
După reușita din meciul cu Celtic, contul echipei naționale de fotbal a României a reacționat și l-a felicitat pe jucătorul care este așteptat sub comanda lui Mircea Lucescu în preliminariile World Cup 2026.
Celtic rămâne lider în Scoţia după acest eşec, cu 50 puncte obţinute în 19 etape. De altfel, aceasta este prima înfrângere a lui Celtic din actuala ediţie de campionat. În ceea ce o priveşte pe Rangers, echipa lui Clement rămâne pe locul 2, dar ajunge la 39 de puncte, obţinând primul succes după ce în preceedentele două partide nu a reuşit să se impună.
Ianis Hagi, după ce a spart gheaţa şi a înscris în Rangers – Celtic 3-0: „E un sentiment plăcut”
Ianis Hagi a fost extrem de încântat la finalul meciului câştigat de Rangers fără drept de apel chiar pe Ibrox. Internaţionalul român este de părere că prestaţia jucătorilor lui Philippe Clemenet se datorează faptului că au reuşit să fie constanţi în meciul contra lui Celtic.
„E un sentiment plăcut. Mereu vrei să câştigi astfel de derby-uri. E un pas înainte pentru noi? Cu siguranţă. Sunt trei puncte importante pentru noi dar o luăm de la capăt în trei zile. Trebuie să ne revenim repede.
Am fost constanţi. Acesta este cuvântul perfect pentru noi de acum încolo. Trebuie să fim constanţi pentru 30 de minute”, a declarat Ianis Hagi la Sky Sports, citat de dailymail.co.uk.
Hagi a încheiat interviul pentru televiziunea scoţiană spunând că speră ca tatăl său, Gică Hagi, prezent la duelul de pe Ibrox, să poată ajunge mai des la meciurile sale.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de secunde în urmăMutare neașteptată în SuperLigă. Fotbalistul trecut pe la Tottenham a semnat cu UTA
Shayon Harrison, ajuns la Poli Iași în vara anului 2022, când echipa se afla...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de secunde în urmăGigi Becali anunță că FCSB „sacrifică” un meci + Momentul în care a vrut să se retragă din fotbal
Echipa lui Charalambous va reveni în țară cu doar o zi înaintea următoarei partide...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de secunde în urmăOFICIAL | CFR Cluj, cu motoarele turate la maxim! Al doilea transfer din ultimele ore pentru ardeleni
CFR Cluj l-a prezentat oficial marți seara pe Alexandru Țîrlea, fotbalist crescut de Real...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de secunde în urmăUnul dintre cei mai bogați oameni ai planetei e gata să investească în fotbal! Clubul legendar la care ar putea ajunge: „Bunica lui e de acolo”
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, este cel care a vorbit despre dorința fiului...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login