Ianis Hagi a contribuit din plin la victoria obţinută de Rangers în primul derby Old Firm al anului. Echipa lui Philippe Clement s-a impus cu 3-0. Internaţionalul român a deschis scorul în minutul 7, cu un şut din afara careului, în timp ce Robin Propper a majorat diferenţa în minutul 65. Danilo a fost cel care a dus scorul la 3-0, în minutul 80.
Acesta a fost primul gol din acest sezon pentru Ianis Hagi, care a avut parte de o stagiune extrem de complicată. El a fost trimis la echipa a doua, acolo unde a evoluat o perioadă bună de timp. Revenit în lotul lui Clement, el nu a avut drept de joc în cupele europene.
Ianis Hagi, cea mai bună notă după ce a marcat în Rangers – Celtic
Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai activi jucători ai lui Rangers în derby-ul cu Celtic. Pe lângă golul marcat în minutul 7, el a fost extrem de implicat şi a pus probleme apărării echipei lui Brendan Rodgers.
Pentru prestaţia sa din meciul cu Celtic, specialiştii de la sofascore.com l-au notat pe Ianis Hagi cu 8,3. Internaţionalul român a primit astfel cea mai bună notă din acest meci.
Celtic rămâne lider în Scoţia după acest eşec, cu 50 puncte obţinute în 19 etape. De altfel, aceasta este prima înfrângere a lui Celtic din actuala ediţie de campionat. În ceea ce o priveşte pe Rangers, echipa lui Clement rămâne pe locul 2, dar ajunge la 39 de puncte, obţinând primul succes după ce în preceedentele două partide nu a reuşit să se impună.
Ianis Hagi a marcat primul gol pentru Rangers în acest sezon chiar împotriva lui Celtic
Ianis Hagi a deschis scorul încă din minutul 7 al meciului cu Celtic. Internaţionalul român a marcat primul gol din acest sezon pentru echipa mare a lui Rangers cu un şut perfect, de la aproximativ 20 de metri. Imediat după gol, Ianis Hagi s-a dus către antrenorul Clement şi a avut un strigăt de descătuşare.
La meci a fost prezent şi Gică Hagi, tatăl internaţionalului român. La scurt timp după golul marcat de Ianis Hagi, camerele TV l-au surprins pe fostul mare fotbalist în tribunele stadionului Ibrox.
Într-un sezon în care a avut mari probleme, fiind trimis la echipa secundă şi neavând dreptul de a juca în Europa League, Ianis Hagi a revenit în echipa lui Clement.
Cu toate acestea, el nu a reuşit nici pe finalul anului să fie constant, el nefiind nici măcar în lot la ultimul meci din 2024, la remiza cu Motherwell, scor 2-2.
Ianis Hagi a fost însă titularizat de Philippe Clement, iar decizia antrenorului lui Rangers s-a dovedit a fi extrem de inspirată, în condiţiile în care internaţionalul român a marcat primul său gol în tricoul lui Rangers din acest sezon.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăMutare neașteptată în SuperLigă. Fotbalistul trecut pe la Tottenham a semnat cu UTA
Shayon Harrison, ajuns la Poli Iași în vara anului 2022, când echipa se afla...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăGigi Becali anunță că FCSB „sacrifică” un meci + Momentul în care a vrut să se retragă din fotbal
Echipa lui Charalambous va reveni în țară cu doar o zi înaintea următoarei partide...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăOFICIAL | CFR Cluj, cu motoarele turate la maxim! Al doilea transfer din ultimele ore pentru ardeleni
CFR Cluj l-a prezentat oficial marți seara pe Alexandru Țîrlea, fotbalist crescut de Real...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăUnul dintre cei mai bogați oameni ai planetei e gata să investească în fotbal! Clubul legendar la care ar putea ajunge: „Bunica lui e de acolo”
Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, este cel care a vorbit despre dorința fiului...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login