Connect with us

Alte Sporturi

Ce a scandat galeria Rapidului după primul meci la care Dan Șucu a asistat și ca patron al lui Genoa

  • admin

  • SuperLiga: Sepsi”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1

  • Bundesliga: BayernLeipzig, vineri, 21:30, DGS 1

Eșecul le-a convenit giuleștenilor, care vor lupta pentru semifinale cu Metalul Buzău, echipa care s-a impus în Grupa B, în timp ce CFR Cluj se va duela cu Universitatea Craiova, meciurile fiind programate anul viitor.

Ultrașii Rapidului, deja cu gândul la derby-ul cu Dinamo

La partida din Giulești, de joi seară, a asistat și Dan Șucu (61 de ani), sosit direct din Italia, acolo unde a fost pentru a oficializa cumpărarea clubului Genoa Calcio. Finanțatorul a asistat și la primul antrenament, din noua postură, al grupării din Serie A, după care a revenit la București.

Fanii alb-vișiniilor au fost însă mai mult preocupați de derby-ul cu Dinamo, care se va disputa duminică, 22 decembrie, de la ora 20:00, pe Arena Națională, meci în care ”Câinii” sunt gazdele.

La finalul partidei cu CFR Cluj, fotbaliștii lui Marius Șumudică (53 de ani) au salutat galeria, iar aceasta a dat tonul la cântat.

”Hai Rapidu, hai Rapidu, haidee” / ”Suntem mereu cu voi, s-aveți încredere în noi”, au fost câteva dintre scandările ultrașilor. Au mai fost și alte scandări, total deplasate, care însă nu pot fi reproduse public.

Dan Șucu, sosit la stadion alături de soția sa, Diana, a asistat relaxat la meci, mai ales că echipa și-a atins scopul și are șanse considerabile de a face pasul spre penultimul act al competiției KO. 

Galerie Foto

Marius Șumudică ”i-a înțepat” pe dinamoviști, chiar înainte de derby: ”Erau dominați”

Înaintea partidei de pe Arena Națională, Andrei Nicolescu, administratorul special al ”Câinilor”, a transmis că giuleștenii vor primi doar 2.800 de bilete, și nu 8.000, așa cum și-ar fi dorit. Concret, Rapid a dorit să beneficieze de o întreagă peluză, însă discuțiile nu au ajuns la un numitor comun. 

La finalul meciului de Cupă cu CFR, pierdut cu 0-2, Marius Șumudică a vorbit despre această situație și nu s-a ferit să-i ”înțepe” pe dinamoviști. 

”Ne gândim la meciul de duminică, pe Arena Națională, în deplasare. Vor fi mai mulți fani ai lor, sper să vină și ai noștri. O peluză a fanilor rapidiști… cum cei de la FCSB au înțeles, au ajuns la un acord și există respect cu biletele, cred că așa ar trebui și cu Dinamo. Cred că dacă ne-ar da 8.000 erau dominați și că de asta nu acceptă.

Dinamo e o echipă foarte bună, dar în momentul de față mai sunt 30 de puncte în joc. Am 28 de puncte, mai sunt 30, trebuie să facem 16, atunci vom fi în play-off. Orice punct e important, la sfârșit se numără bobocii, cum se zice”, a spus Marius Șumudică. 

VIDEO cu rezumatul partidei Rapid – CFR Cluj 0-2

Etichete: galerie rapid , dan sucu , dan sucu genoa , rapid – cfr cluj 0-2 video


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi