
Întrucât confruntarea de pe stadionul Stadiumi Fadil Vokrri din Pristina prezenta interes pentru fanii ”tricolorilor”, aceasta a fost transmisă și în România.
Eroare comisă în timpul partidei Kosovo – Lituania
Însă cei care au optat să urmărească partida disputată de naționala pregătită de Franco Foda contra balticilor au avut parte de o surpriză în timpul reprizei secunde.
Transmisiunea live a confruntării de la Priștina a fost înlocuită cu cea a partidei România – Cipru de la București.
Eroare a fost remediată într-un interval relativ scurt de timp, dar conform contractului, Digi nu are dreptul de a difuza mai devreme de ora 01:00 imagini, nici pe site, nici la TV.
Kosovo și România, victorii în ultima rundă
Cotate cu prima șansă în ultima etapă, România și Kosovo și-au respectat blazonul. La Priștina s-a încheiat cu victoria gazdelor, 1-0, în ciuda faptului că lituanienii au evoluat în superioritate numerică din finalul primului act.
De partea cealaltă, jucătorii pregătiți de Mircea Lucescu au făcut show contra ciprioților. După ce la Larnaca s-au impus cu 3-0, ”tricolorii” le-au administrat un 4-1 pe Arena Națională.
Răzvan Marin, cu o dublă, Daniel Bîrligea și Florinel Coman i-au adus României o victorie care i-a asigurat prima poziție în grupă, înaintea verdictului de la UEFA.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a anunţat ce se întâmplă cu Neubert, după venirea lui Reghecampf! Neamţul intrase în conflict cu antrenorul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali (68 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGloria Bistrița, succes important în Liga Campionilor! Fetele lui Carlos Viver au învins Odense
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gloria Bistrița a făcut...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăErling Haaland a marcat în cel mai „nebun” meci al etapei în Premier League! Performanță remarcabilă a atacantului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Manchester City s-a impus...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDenis Drăguş, OUT de la naţionala României! Anunţul făcut de FRF
PORTARI Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia,...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login