Gustavo, fiul fostului jucător de la FCSB Fernando Varela a avut un mesaj superb la revenirea în România. Jucătorul a făcut parte din lotul Portugaliei U20, pentru meciul cu selecționata lui Costin Curelea, de la Târgoviște.
Fernando Varela și-a petrecut o parte importantă a carierei în fotbalul românesc. Fundașul a fost legitimat la FC Vaslui, în perioada 2012-2013, iar mai apoi a făcut pasul la FCSB, echipă de la care a plecat în 2016, la PAOK.
Mesajul transmis de fiul lui Fernando Varela, la întoarcerea în România
Gustavo Varela a recunoscut că se simte fericit în țara noastră și și-a adus aminte de momentele frumoase petrecute în România, în perioada în care tatăl său era legitimat la Vaslui și FCSB.
„Am crescut văzându-l pe tata aici, la Steaua (n.r. FCSB) și Vaslui. Sunt fericit în țara asta. Îmi aduc aminte că e mâncare bună, mâncam multă focaccia, îmi place mult! Nu mi-am făcut prieteni, veneam aici doar în vacanțe cât juca tata, dar îmi plăcea aici”, a spus Gustavo Varela.
Fiul lui Fernando Varela a vorbit și despre un prieten al tatălui său, Florin Niță. Gustavo a transmis că cei doi încă păstrează legătura și l-a lăudat pe portarul echipei naționale, pentru întreaga sa carieră.
„Am văzut EURO. Am văzut doar meciurile Portugaliei, dar m-am uitat și la rezultatele României. Tata are un prieten, pe Niță, un portar mare, au jucat împreună (n.r. la FCSB), sunt prieteni buni, încă vorbesc!
(n.r. Ai poze cu jucătorii alături de care a jucat tatăl tău?) În telefonul meu, nu, dar probabil că tata are!”, a spus Gustavo Varela.
Atacantul de la echipa națională U20 a Portugaliei a vorbit și despre marele său vis, acela de a ajunge la prima echipă a Benficăi, care se află pe locul 3 în Liga Portugal, competiție care se vede LIVE în AntenaPLAY.
Gustavo este legitimat la a 2-a echipă Benficăi și a dat asigurări că va da totul pentru a ajunge la „echipa mare”.
„Prima echipă a lui Benfica este visul meu, da, dar trăiesc în prezent. Încerc să dau totul pentru a ajunge acolo.
(n.r. Ai accepta vreo ofertă din România?) Nu mă gândesc la asta. Acum sunt la Benfica, mintea mea este la Benfica, încerc să dau tot ce am mai bun acolo”, a mai spus fiul fostului fundaș de la Vaslui și FCSB.
În momentul de față, tatăl lui Gustavo, Fernando Varela are 36 de ani și joacă la Alverca, în Liga Portugal 2. Fostul jucător de la Vaslui și FCSB se va retrage la finalul acestei stagiuni.
De cealaltă parte Gustavo Varela a mai trecut pe la juniorii lui Sporting și PAOK, până să ajungă la una dintre echipele de juniori ale Benficăi. Acesta a fost promovat în anul 2023 la Benfica B și este cotat la suma de 500.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Tranfermarkt.
Un lucru uluitor este că Fernando și Gustavo Varela sunt adversari în Liga Portugal 2! Benfica B este pe locul 3 în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce echipa fostului fundaș de la FCSB, Alverca, este pe 12, cu 12 puncte.
România U20 – Portugalia U20 1-1, în Elite League
Echipa naţională U20 a României a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa naţională U20 a Portugaliei, în cadrul Elite League U20.
La Târgovişte, „tricolorii” au obţinut un penalty în minutul 29, când Alexandru Musi a fost faultat în careu. A executat şi a transformat Atanas Trică, în minutul 32.
Lusitanii au egalat în minutul 54, prin Tiago Andrade, care a înscris cu un şut din careu, relatează news.ro. 1-1 a rămas şi scorul final meciului. Pentru România U20 urmează un meci cu reprezentativa U20 a Italiei, la Florenţa.
Selecţionerul Costin Curelea a folosit următoarea formulă de start:
Rafailă – Strata, Paşcalău (Ş. Duţu 88), Ionuţ Pop, Borza – Boţogan (Jălade 88), Vulturar, Rareş Pop (M. Rădulescu 62), Radaslavescu (Bană 62), Al. Musi (El Sawy 74) – Trică (Al. Stan 74).
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzvan Marin, atac violent după scandalul uriaş provocat de kosovari: „Am fost făcuţi ţigani, am fost scuipaţi la ei!”
Răzvan Marin, discurs dur după meciul cu Kosovo Răzvan Marin a avut un discurs...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Comportament rasist!” Kosovo, reacţie oficială după scandalul din meciul cu România: „Am informat UEFA”
Oficialii din Kosovo au venit cu o reacţie oficială după scandalul din meciul cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Inadmisibil, lipsă de fair-play incredibilă!” Mircea Lucescu a dat de pământ cu kosovarii şi cere ca România să câştige cu 3-0: „Respectaţi regulamentul!”
Meciul România – Kosovo, întrerupt definitiv de arbitru Meciul România – Kosovo, din penultima...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAndrei Burcă l-a făcut praf pe Rrahmani, după scandalul provocat: „Nu poţi să fii căpitan şi să te comporţi în halul ăsta”
Andrei Burcă a avut o primă reacţie după scandalul uriaş provocat de kosovari. Fundaşul...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login