-
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Ankaragucu îl sprijină pe Faruk Koca, după ce a fost condamnat la închisoare
Imediat după decizia curţii de la Ankara, preşedintele clubului Ankaragucu, Ismail Mert Firat, a declarat că este imposibil să interpretezi sentinţa cu bune intenţii. El a spus că nu a fost ”o infracţiune scandaloasă” şi a acuzat curtea de faptul că a cedat în faţa opiniei publice părtinitoare.
Galerie Foto
Luni, Koca a fost condamnat la trei ani de închisoare şi şapte luni pentru rănire intenţionată a unui oficial public după ce l-a lovit pe arbitrul Halil Umut Meler în faţă la finalul partidei încheiată 1-1 cu Rizespor în decembrie 2023, suferind fractură la cavitatea oculară.
Faruk Koca a primit de asemenea o pedeapsă mai mică de un an pentru adresarea unor ameninţări şi încălcarea legilor privind violenţa în sport.
Alţi trei implicaţi în desfăşurarea atacului au primit pedepse cu suspendarea de la 15 luni la cinci ani. Toţi cei patru sunt aşteptaţi să facă apel la decizia curţii. Koca nu va fi trimis la închisoare până când o curte superioară nu va judeca apelul formulat.
Clubul Ankaragucu şi-a reafirmat sprijinul pentru Koca, făcând trimitere la contribuţiile pozitive pentru fotbalul turc în timpul celor trei ani de mandat în calitate de preşedinte şi l-a catalogat pe fostul preşedinte drept o ”legendă”, anunță Agerpres
Clubul turc a criticat hotărârea curţii drept dezechilibrată, spunând că după incident fostul preşedinte Faruk Koca a acţionat responsabil prin demisia din funcţie şi a acceptat consecinţele legale şi sociale cu maturitate.
Meler, băgat în spital de șeful lui Ankaragucu
Arbitrul Meler a avut nevoie de câteva zile de îngrijiri pentru o fractură de pomete. În urma scandalului în care a fost busculat atât de Koca, cât și de alte persoane, care l-au lovit cu picioarele în timp ce era la pământ, Meler și-a anunțat retragerea din arbitraj. La scurtă vreme, centralul cu ecuson FIFA a revenit asupra deciziei.
Galerie Foto
Etichete: turcia , superlig , ankaragucu , halil umut meler , faruk koca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMoment special în fața a 50 000 de români. Federația a anunțat cine cântă imnul național al României la meciul cu Kosovo
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăKazakhstan-Austria 0-2, ACUM, pe DGS 3 / Armenia-Feroe 19:00 DGS 2 / Grecia-Anglia 21:45 DGS 1 / Belgia-Italia 21:45 DGS 2
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRomânia U20 – Portugalia U20, LIVE VIDEO, 19:00, DGS 1. “Tricolorii mici” vor a doua victorie consecutivă în Liga Elitelor
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login