După remiza cu arădenii, Emil Săndoi s-a plâns de lejeritatea marcajului făcut de fundașii săi la faza din care adversarii au egalat rezultatul de pe tabelă.
Cele două prim divizionare s-au ales cu câte un punct după duelul direct, într-o grupă care mai conține încă două echipe din eșalonul de elită, pe FC Hermannstadt și Farul.
Interes mărit pentru Cupa României
Dacă anul trecut în semifinalele Cupei României au ajuns trei echipe din play-out și o divizionară secundă, Emil Săndoi crede că în această stagiune trupele cu pretenții vor trata mai serios competiția surprizelor.
Mai ales că echipa care va ridica trofeul deasupra capului ajunge în Europa League.

„Fabry a dat de pe picioare acolo, e un gol pe care nu trebuia să îl luăm. Este un rezultat echitabil. Sunt bucuros pentru că am folosit jucători care evoluaseră mai puțin. Ne-am atins obiectivul, acest rezultat ne ține în cursă.
O să avem o deplasare cu Sănătatea Cluj, apoi jucăm cu Hermannstadt. Vom încerca să tratăm serios competiția. Nu cred că va mai fi o câștigătoare surpriză.
Cluburile mari, văzând că se poate ajunge în cupele europene, vor miza pe această competiție”, a fost aprecierea lui Emil Săndoi, după partida cu UTA, disputată pe arena Emil Alecsandrescu.
Omrani, revenire pe teren după 6 luni
Săndoi i-a oferit primele minute la Poli Iași lui Billel Omrani, fostul jucător al celor de la FCSB și CFR Cluj. Acesta așteaptă să primească șanse din partea tehnicianului moldovenilor și în meciurile din campionat.

„Sunt foarte obosit, a fost un efort mare, sunt foarte fericit că am revenit pe teren. A început foarte bine meciul, însă după ce au dat gol a fost un meci foarte agresiv, a fost un meci corect, pentru ambele echipele.
Avem șanse mari să ieșim din grupa asta, vrem să ajungem cât mai departe în Cupa României, e un obiectiv, dar și în campionat să ajungem cât mai sus.
Da, am mentalitate de câștigător și vreau să ajut echipa cât mai mult. Sper că o să fiu în lot la meciul de sâmbătă”, a declarat atacantul în vârstă de 31 de ani.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInterul lui Chivu, U Craiova și Real Madrid au meciuri tari în weekend (P)
Oltenii vin după o serie bună de rezultate și au urcat pe podium. FCSB,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSteaua a anunțat oficial că merge la TAS împotriva FRF: ”Am trimis documentele”
Demersul vine după ce FRF a stabilit că, începând cu sezonul 2028-2029, în play-off-ul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCei 15 jucători la care a renunțat Gică Hagi pentru meciurile cu Suedia, Bosnia și Polonia
Astfel, 15 fotbaliști care s-au aflat pe lista preliminară nu mai fac parte din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
Un aprig contestatar al multora dintre cele mai importante nume din fotbalul românesc, Sorin...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login