-
Handbal: PSG – Dinamo, joi, 21:45, DGS 2
-
SuperLiga: U Cluj – Oțelul Galați, vineri, 21:00, DGS 1
Antrenorul a intrat pe teren și a protestat agresiv în fața arbitrului, care i-a arătat cartonașul roșu fără să stea pe gânduri. Bogdan Stelea (56 de ani), fost selecționer la U21 și coleg cu Pancu, a ”taxat” ieșirea acestuia și a lăsat să se înțeleagă că se așteaptă la suspendare uriașă.
Galerie Foto
Bogdan Stelea, despre ieșirea lui Daniel Pancu: ”Nu are nicio scuză”
”Calificarea e un lucru fantastic, nu e ușor să te califici la U21. Am antrenat acolo, știu care e nivelul, e destul de complicat. Ce a reușit e fantastic, dar în rest, cu ce s-a întâmplat, că a intrat în teren… Îmi pare rău, e prietenul meu, țin la el, am fost colegi, știu ce fel de om e, e un suflet extraordinar, dar nu are nicio scuză.
Nu trebuia să ajungă la asta niciodată! Îmi pare rău că sunt antrenori buni și demonstrează că pot să facă lucruri, dar nu reușesc încă să se desprindă de ceea ce au fost ca fotbaliști și au senzația că pot să se manifeste la fel. Nu mai poți, trebuie să te gândești la multe alte lucruri și trebuie să ai o limită.
E păcat, pentru că sunt convins că nu vor fi foarte toleranți (n.r.- cei care-i vor decide perioada de suspendare lui Pancu)”, a declarat Bogdan Stelea, la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Bogdan Stelea, despre Daniel Pancu
Daniel Pancu: ”Am crezut că Louis a murit. Gestul meu a fost incalificabil”
”În primul moment, credeţi-mă, am crezut că a murit Louis… Doamne-fereşte! Eu din unghiul în care eram am văzut că a primit o talpă cu crampoane direct în gât. Şi am crezut că s-a dus… apoi am văzut că mişcă şi că arbitrul scoate cartonaşul galben.
În secunda aia m-am gândit la jucător, dar şi la un episod de la meciul tur din Elveţia, când am primit golul de 2-2, după un ofsaid de trei metri şi fault. Pentru că noi eram calificaţi de mult (n.r. cu acea victorie).
Dacă scrie România pe noi asta nu înseamnă că nu trebuie să fim respectaţi la nivelul adversarilor noştri. Eu îmi cer scuze, gestul meu a fost incalificabil. E prima eliminare din viaţa mea… mi-am pierdut cumpătul pentru că mă uitam la jucător şi nu credeam că mai poate să continue. Nu ştiu cum s-a văzut la televizor, dar de acolo s-a văzut foarte urât.
Regret, sigur că da, acum da. Dar poate dacă rămânea cartonaş galben poate acum nu mai vorbeam din postura de antrenor calificat la EURO. A contat, s-a întors decizia.
Am văzut bine că iniţial i-a dat galben, nu? Nu ai cum să dai doar galben la o intrare de genul ăsta. Eu nu am văzut galben vreodată în istoria fotbalului la o asemenea intrare. Nici acum 30 de ani, nu doar pe regulile de azi”, a spus Daniel Pancu, la conferința de presă.
Etichete: bogdan stelea , romania u21 , daniel pancu , pancu eliminat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzboiul fake news-ului? Mourinho le-a spus portughezilor că imaginea cu el în tricoul Realului a fost generată cu A.I.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Iar Florentino Perez a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMatteo Berrettini, momente crunte la Roland Garros! A abandonat în sferturi, în faţa prietenului Matteo Arnaldi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Matteo Arnaldi a ajuns...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSalariu de 5000 de lei pentru Adi Popa, la Steaua: “Îți arăt!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Puțini s-ar fi așteptat ca un fotbalist cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrima mutare a lui Manchester City după plecarea lui Guardiola? Transfer de peste 100 de milioane
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Manchester City a făcut o primă ofertă pentru...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login