
Constantin Budescu a transmis un mesaj savuros, după egalul obținut de Gloria Buzău, cu Oțelul. Mijlocașul a transmis că depune efort în funcție de rezultatul de pe tabela de marcaj.
Gloria Buzău a încurcat-o pe Oțelul. Duelul din etapa a noua a Ligii 1 s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Constantin Budescu, mesaj savuros după egalul cu Oțelul
Constantin Budescu a fost titularizat de Eugen Neagoe, în primul meci al antrenorului pe banca Gloriei Buzău. Mijlocașul a transmis că echipa sa ar fi putut obține mai mult din duelul cu Oțelul.
„Puteam mai mult în această seară. Alerg tot timpul, dar depinde de rezultate. Când sunt proaste, nu alerg așa mult. Când sunt bune, aleargă toată lumea, toți joacă bine. Neagoe nu a apucat să schimbe prea multe. Rezultatele te țin în funcție. Ne pare rău pentru el (n.r.- pentru Andrei Prepeliță), asta e viața antrenorilor.
A venit domnul Eugen și încercăm să adunăm puncte. Să știți că am întâlnit un public frumos la Buzău. Oamenii știu fotbal, cred că le era dor de meciurile de Liga 1. Se bucură de fotbal cu noi. Am cerut roșu (n.r.- la un fault asupra sa), nu cred că s-a dat nici galben.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBogdan Andone nu s-a mai abținut, după FC Argeș – UTA 0-1: ”Slab, foarte slab”
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad, scor 0-1, în cadrul etapei 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBorussia Dortmund – Eintracht Frankfurt 0-0, ACUM, la Digi Sport 4. Meci tare în Germania! Programul zilei
Etapa cu numărul 7 din Bundesliga a început vineri, cu meciul dintre Stuttgart și...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Argeș nu mai bate pe nimeni! Căpitanul piteștenilor a venit cu explicații, după înfrângerea cu UTA
FC Argeș a pierdut la Mioveni în fața celor de la UTA, scor 0-1,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB – Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Ce ocazie ratează Juri Cisotti! Început de derby în forță
FCSB și Rapid se înfruntă ACUM, în direct la Digi Sport 1, în derby-ul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login