
Mircea Lucescu a tras concluziile după Kosovo – România 0-3. Mircea Lucescu a avut parte de un debut de vis în al doilea mandat pe banca naţionalei României. Tricolorii s-au impus cu 3-0 în Kosovo, prin golurile marcate de Man, Răzvan Marin şi Drăguş. Kosovo – România 0-3 a fost în direct pe Antena 1 şi în AntenaSport.
Mircea Lucescu a avut numai cuvinte de laudă pentru jucătorii români, Dennis Man, Răzvan Marin, dar şi fundaşii centrali au fost lăudaţi de selec’ionerul României.
Mircea Lucescu a tras concluziile după Kosovo – România 0-3
„Nu îmi mai aduceam aminte de asta. Sunt foarte mulţumit de cum a evoluat echipa. Am controlat jocul, a fost lucrul pe care l-am cerut. Să controlăm jocul, să nu mai acceptăm să fim dominaţi categoric. Avem jucători cu nivel tehnic bun, în ceea ce priveşte pasele. Aceste lucruri trebuie să îl perfecţionăm. Am lucrat foarte mult în aceste zile la pase, pentru controlul jocului, pentru a avea posesie. Am reuşit să punem în dificultate echipa gazdă, care are jucători în primele 5 campionate din Europa. I-am provocat să facă ce am vrut noi şi nu ce au vrut ei.
Am avut în atac 3 jucători foarte buni. Am controlat centrul terenului. Efortul lui Răzvan Marin şi Nicuşor Stanciu au făcut să dominăm jocul la mijlocul terenului. Nu mai vorbesc de fundaşii centrali care au fost extraordinari. Împotriva a doi atacanţi foarte înalţi, au luat aproape toate mingile. La 3-0 am fost mai relaxaţi şi le-am dat posibilitatea să aibă câteva atacuri care puteau să se termine cu gol. Pentru mine o victorie e importantă dacă vine o altă victorie. Se vede că Man joacă într-un campionat diferit de alte campionate. Noi am produs în fotbal prin tehnicitate. Era normal să stau în picioare, trebuia să simtă că cineva este alături de ei„, a spus Mircea Lucescu în esclusivitate pentru AntenaSport.
Kosovo – România 0-3. Start perfect pentru Mircea Lucescu în drumul spre World Cup 2026. Man, Răzvan Marin şi Drăguş, decisivi
La Pristina, pe stadionul care poartă numele fostului jucător Fadil Vokrri, Mircea Lucescu a revenit cu o victorie pe banca naţionalei tricolore, după o pauză de 38 de ani. Atunci, în 1986, a fost 4-0 cu Austria, la Bucureşti, acum a fost 3-0 cu naţionala din Kosovo, la Pristina.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul care i-a dat gol României la EURO 2024 visează să devină campion mondial: “Avem şansa noastră”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Youri Tielemans (28 de ani), care va purta...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCâți bani a încasat Arsenal, după calificarea istorică în finala Champions League. „Tun” financiar dat de „tunari”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Arsenal a încasat o sumă uriașă de bani,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSaka o duce pe Arsenal în finala UEFA Champions League după 20 de ani! Arsenal – Atletico Madrid 1-0
Min 25. Prima ocazie și pentru gazde: Lewis-Skelly scapă în careu în lateral, centrează...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFază controversată în Arsenal – Atletico Madrid! Fanii, revoltaţi după ce spaniolii nu au primit penalty: “Jaf”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google În minutul 56 al returului semifinalei de Champions...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login