
Una dintre surprizele serii în UEFA Conference League a avut loc în Cehia. Echipa aflată pe locul 7 în campionat, Jablonec, a reușit un rezultat excelent, 0-0, cu Brighton!
La meciul 100 pentru Fabian Hurzeler pe banca lui Brighton, echipa aflată pe locul 3 în Premier League nu a reușit să desfacă apărarea supranumerică a cehilor.
Brighton, ținută în șah în Cehia
Brighton, cea care o primește pe Universitatea Craiova pe propriul teren în etapa a 4-a din Conference League, a fost surprinsă de jocul defensiv al lui Jablonec. Hurzeler a admis după meci că nu se aștepta la un astfel de joc, cu echipa cehă folosind 5 apărători.
„Am avut multă posesie. Am avut multe centrări, multe combinații, multe faze de joc în apropierea careului lor. În cele din urmă, trebuie să le acordăm și celor de la Jablonec meritul pentru modul în care s-au apărat. Nu am fost suficient de preciși în treimea finală, ne-a lipsit ultima execuție și, din acest motiv, nu am reușit să marcăm.
Am spus înainte de meci că sunt o echipă bună. Au câștigat aici împotriva lui Glasgow Rangers. Au făcut un meci bun împotriva lui Freiburg. Bineînțeles, și-au schimbat sistemul. Cred că în meciurile precedente nu au jucat cu o linie de cinci fundași. Nu ne-am așteptat să se retragă atât de mult împotriva noastră. Dar trebuie să le acordăm meritul cuvenit. Au făcut un meci bun și au fost un adversar dificil pentru noi astăzi” a spus după meci antrenorul lui Brighton.
Jablonec putea chiar să câștige partida, pe contraatac: „Bineînțeles, cu cât meciul a avansat, cu atât au devenit mai periculoși pe contraatac. Până la urmă, nu ne-am mai respectat structura și, din acest motiv, am făcut greșeli ușoare. Le-am permis să facă aceste mișcări și trebuie să învățăm din asta. Trebuie să ne păstrăm structura, trebuie să fim mai bine poziționați.
Chiar dacă vrem să marcăm, nu putem forța lucrurile, iar acesta este, cu siguranță, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le învățăm din acest meci” a mai spus antrenorul de 33 de ani.
‘How do you stop Brighton scoring?’ You’ll have to ask Jablonec (7th in the Czech First League). https://t.co/C7GYoZu1TH
— Match of the Day (@BBCMOTD) October 22, 2026
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăSe montează peluză mobilă la un stadion din SuperLiga! Anunțul președintelui: „Avem termen un an”
Potrivit regulamentului în vigoare, Csikszereda nu mai avea voie să joace pe stadionul propriu în sezonul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăSporting – Academica Viseu 0-1, ACUM, în direct la Digi Sport 2
Sporting Lisabona primește vizita nou-promovatei Academica Viseu în etapa cu numărul nouă din campionatul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăKylian Mbappe a intrat în istorie, după ce a marcat în Barcelona – Real Madrid! Borna atinsă de francez
Kylian Mbappe (27 de ani) a deschis scorul în ”El Clasico”, în minutul 41...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăA ”tras” fără avertisment! De nicăieri, Gigi Becali a luat la țintă un jucător: ”Ce, e mare fotbalist? Nu-mi plac ăștia”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, la scurt...
De admin

You must be logged in to post a comment Login