-
Media: Fotbal European, joi, 21:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, joi, 17:00, DGS 1
Oficialii americani au depus eforturi pentru a se asigura că aceasta va obţine la timp o viză pentru a asista la meciul cu Uruguay, la Miami, informează Reuters.
Mama lui Vozinha a obținut viza și va călători în SUA pentru a-și susține fiul la Cupa Mondială 2026
Vozinha a devenit una dintre revelaţiile turneului după ce a anihilat formidabilul atac al Spaniei în primul meci al Capului Verde la Cupa Mondială, graţie prestaţiei sale uluitoare.
Însă goalkeeper-ul a dezvăluit cu lacrimi în ochi că mama sa, Ana Candida Evora, nu a fost prezentă la meciul de la Atlanta, invocând o problemă legată de viză.
”Nicio mamă nu ar trebui să rateze şansa de a-şi vedea copilul făcând istorie”, a declarat congresmanul american Hakeem Jeffries într-un comunicat difuzat miercuri.
”Am vorbit cu secretarul de stat Marco Rubio şi am cerut Departamentului de Stat să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că mama sa poate participa la următorul meci al Capului Verde.
Este un privilegiu să anunţ că mama lui Vozinha va putea obţine o viză la timp pentru a asista la meciul lor de duminică”, a precizat Jeffries.
Mama lui Vozinha nu a încercat să călătorească în SUA pentru meciurile de la Cupa Mondială din cauza prețurilor ridicate
Capul Verde s-a numărat printre zecile de ţări ai căror cetăţeni au trebuit să depună garanţii de până la 15.000 de dolari pentru a intra în SUA, în cadrul măsurilor radicale împotriva imigraţiei impuse de preşedintele Donald Trump.
Această cerinţă a fost ulterior eliminată pentru deţinătorii de bilete la Cupa Mondială, dar Evora a declarat pentru Reuters că a exclus deja încercarea de a face călătoria, invocând costurile ridicate.
”Toate taxele au fost anulate, în conformitate cu politica oficială. Se fac acum aranjamente de călătorie pentru ca mama şi fiul să se reunească la Miami”, a adăugat Hakeem Jeffries, potrivit Agerpres.
Vozinha valorează doar 50.000 de euro
Vozinha va rămâne liber de contract la începutul lunii iulie, după ce i se termină înțelegerea cu Chaves, grupare din Liga a 2-a a Portugaliei.
De-a lungul carierei, Vozinha a mai evoluat la formații precum AS Trencin, AEL Limassol, Gil Vicente, Zimbrul Chișinău și Progresso.
Cota sa de piață în momentul actual se ridică la 50.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Apogeul carierei l-a atins în 2018, când valora 600.000 de euro. Goalkeerper-ul Vozinha are 89 de selecții la prima reprezentativă a Capului Verde.
Etichete: sua , capul verde , vize , vozinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăA semnat cu Rapid chiar înaintea derby-ului cu FCSB! Daniel Pancu își freacă palmele
Căpitanul Rapidului, olandezul Lars Kramer, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că derby-ul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăDecizia luată de Monfils, la doar câteva zile după despărţirea de Svitolina! A spus „DA” imediat
Gael Monfils (40 de ani) i-a confirmat lui Stan Wawrinka (41 de ani) faptul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăEl va arbitra FCSB – Rapid! Gigi Becali ”l-a distrus” în trecut
FCSB și Rapid se vor înfrunta pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 13-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăNu s-a ferit! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre Daniel Pancu, chiar înainte de FCSB – Rapid
FCSB se pregătește de derby-ul cu Rapid din cadrul etapei a 13-a din SuperLiga...
De admin

You must be logged in to post a comment Login