
Primesc bani de la noi ca să candideze, iar acum românii trebuie să plătească alți bani, mulți, pentru noi alegeri. Alți bani, altă distracție!„, a mai spus Ilie Năstase.
Ce a spus Gigi Becali după ce CCR a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale
Alegerile prezidenţiale din România s-au anulat, conform unei decizii istorice luată de CCR. Judecătorii Curţii Constituţionale au luat decizia, deşi în Diaspora începuse votul pentru turul al doilea. Gigi Becali a avut o reacţie surprinzătoare.
„Bă, dacă au hotărât asta, eu nu mai vorbesc! Mie îmi e frică. Gata! Abia acum îmi dau seama că trebuie să-mi fie frică în România. Îmi e frică, pe cuvânt. Nu mai zic nimic.
Mă gândesc că până acum eram nebun. Vorbeam și nu îmi dădeam seama în ce țară trăiesc. Dar acum nu mai vorbesc. Îmi e frică. Gata! Acum mi-au demonstrat ce putere au acum.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am făcut doar doi ani de pușcărie. Acum mă gândesc. M-a protejat Dumnezeu. Ăștia au putere să dea ani grei de pușcărie. Gata! Nu mai vorbesc”, a declarat Gigi Becali pentru sursa citată anterior.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că el rămâne în mandat până va fi ales un nou preşedinte al României şi că, după validarea şi convocarea noului Parlament, urmează convocarea de consultări cu partidele parlamentare şi constituirea noului guvern Şeful statului a mai spus că nu doreşte să fie prim-ministru, ci vrea doar să îşi ducă acest mandat la bun sfârşit.
”Ce fac eu? În Constituţia României citim la articolul 83 alineatul 2: Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea mantatului preşedintelui nou ales. Concluzie: Eu rămân în mandat până va fi ales un nou preşedinte al României. Când noul preşedinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici. Şi nu, nu voi fi prim-ministrul României, nu doresc să fiu prim-ministru, nu doresc decât să duc acest mandat la bun sfârşit”, a spus Iohannis.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăCristiano Ronaldo, „distrus” de Erik ten Hag: „Le spunea colegilor să se menajeze la antrenamente”
Erik ten Hag a oferit declaraţii incredibile despre Cristiano Ronaldo. Antrenorul olandez l-a pregătit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăUniversitatea Craiova a primit vestea înaintea partidei cu Inter d’Escaldes. Premieră pentru olteni în cupele europene
Universitatea Craiova va juca săptămâna aceasta pe terenul celor de la Inter Club d’Escaldes...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăJose Mourinho a aflat că Real Madrid va fi arbitrată de Istvan Kovacs şi nu s-a abţinut: „Nu glumeşte”
Jose Mourinho a oferit declaraţii despre Istvan Kovacs, înaintea meciului Real Madrid – Leipzig,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica știe cum o poate bate FCSB pe Rapid: „Vom fi alții” Reordul care se va bate la derby
Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica pariază pe echipa lui Laurențiu...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login