-
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1
Transferat în luna septembrie a anului trecut de la FCU Craiova în schimbul a două milioane de euro, atacantul a avut un conflict cu fanii ucraineni, iar acest lucru s-a resimțit și în evoluțiile sale: 11 meciuri și doar un gol reușit pentru ”albi”.
Vladislav Blănuță a ajuns pe lista celor de la Cadiz
Plecarea lui Blănuță prinde mai mult contur, mai ales că echipele au început să-și arate interesul pentru transferul său.
După ce două echipe din Polonia, printre care Rakow, au intrat în cursa pentru transfer, o altă grupare a intervenit.
Potrivit celor de la Transfer Feed, Cadiz, formație din Segunda Division, e pregătită să-l transfere pe Vladislav Blănuță.
”Galbenii” au terminat ultimul sezon din Liga 2 din Spania pe locul 18, cu 43 de puncte, iar acum vor să se întărească pentru a nu mai avea emoții în lupta pentru retrogradare.
Cadiz îi va pierde pe Lucas Perez (37 de ani) și pe Roger Marti (35 de ani), care au decis să nu-și prelungească contractul, iar Blănuță ar putea să fie o soluție pentru atac, iar prețul său a fost deja setat: 1,3 milioane de euro.
În acest moment, ibericii au rămas cu doi atacanți în lot: Jeronimo Domina (20 de ani) și Alvaro Garcia Pascual (23 de ani).
- Un milioane de euro este cota de piață a lui Vladislav Blănuță, conform Transfermarkt.
Detaliile contractului dintre FCU Craiova, Vladislav Blănuță și Dinamo Kiev
- Vladislav Blănuță are 24 de ani
- 1,93 m măsoară Vladislav Blănuță.
- 520.000 de euro este salariul anual pe care-l va încasa Blănuță la Dinamo Kiev.
- 20% este procentul pe care-l are FCU Craiova, la revânzarea lui Blănuță.
- 77 este numărul ales de Blănuță, pentru a-i fi imprimat pe tricou la Dinamo Kiev.
- 5 ani este durata contractului lui Blănuță cu Dinamo Kiev.
- 23:59 este ora la care s-a înregistrat contactul lui Blănuță la UEFA, marți, 2 septembrie 2025.
Vladislav Blănuță și Olivia, soția lui, au devenit recent părinți
Galerie Foto
Etichete: transfer , spania , ucraina , dinamo kiev , cadiz , vladislav blanuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăCe a urmat între Andrei și Diana Șucu, după postarea controversată a mamei fotbalistului la adresa lui Daniel Pancu
Andrei Șucu (17 ani) i-a cerut Dianei Șucu (51 de ani), mama sa, să...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăFlorin Prunea a venit cu explicații, după gafa uriașă a lui Laurențiu Popescu din Craiova – Botoșani
Laurențiu Popescu (29 de ani) a comis o eroare uriașă în partida câștigată de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăIlie Dumitrescu a auzit ce a transmis Dinamo, după ce a redevenit lider și nu s-a ferit: ”Nu există așa ceva”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) a comentat în timpul emisiunii Fotbal Club declarațiile date...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmă„Dublă”: Constantin Budescu a făcut show la noua sa echipă
În vârstă de 37 de ani, Constantin Budescu a semnat cu formația Kids Tâmpa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login