Alte Sporturi

Vlad Chiricheș, la Interviurile Digi Sport. ”Nu voi putea lucra ca antrenor cu Gigi Becali”

de
admin
7 septembrie 2026

SuperLiga: FC Voluntari – FC Argeș, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova – ”U” Cluj, luni, 20:30, DGS 1

Vlad Chiricheș are același zâmbet amar când privește pe ecran momentul în care a fost schimbat în minutul 29. Probabil că retrăiește din nou tot acel amestec de senzații și întrebări care i-a însoțit fiecare pas spre marginea terenului. Sunt doar câteva secunde, dar care, în acel cuptor încins de gânduri, se dilată până la oprirea timpului. Pentru Vlad Chiricheș, timpul fotbalului s-a oprit în acel moment.

În primul interviu pe care-l acordă după despărțirea de FCSB, fostul căpitan al echipei naționale vorbește în premieră despre tot ce a trăit în acea perioadă. Despre cum a reacționat când Becali că a declarat că se bucură de accidentarea lui și despre modul diferit în care percepe termenul ”respect” față de fostul lui patron. Cum sunt afectați jucătorii de la FCSB de spectrul ghilotinei schimbărilor de la pauză și de cum antrenorii trebuie să fie pregătiți pentru orice în ziua meciului.

Și-ar fi dorit o altă despărțire de ceea ce ar putea fi ultima echipă din cariera lui. Acum înclină 80 la sută să se retragă, dar, cu cât trece timpul, cu atât procentajul crește și mai mult. În spatele acestor luni învolburate, rămân însă ani de fotbal la cel mai înalt nivel. Goluri memorabile în Europa, Tottenham și Napoli, amintiri cu Harry Kane și Higuain, discuții cu Ancelotti și De Zerbi, sau modul în care l-a reinventat Sarri.

Vlad Chiricheș, la Interviurile Digi Sport

Digi Sport: Cum a fost prima vară fără cantonament?
După mulți ani, nici nu știu să-i număr, m-am bucurat de vacanță alături de familie, de copii, de soție. Chiar am reușit să facem niște vacanțe memorabile și ne-am bucurat de timp.

Păi și cu fotbalul ce faci, mai vrei să joci?
Da și nu. Nu vreau să iau o decizie acum, să spun „gata, mă retrag”, și apoi, în două săptămâni sau o lună, parcă mi-e dor să revin și să fac altă alegere. Vreau ca atunci când sunt pregătit 100% să transmit tuturor decizia mea. Până atunci sunt încă jucător.

Cât la sută da și cât nu?
Nu știu, aș merge așa pe un 80% e terminat. 20% mai țin acolo, în caz că simt că mai pot să mai joc.

Oferte au fost?
Puține. Am primit câteva telefoane, dar doar așa, să vadă cum mai sunt. Cam tuturor le-am transmis că încă îmi doresc să joc, dar nu sunt în momentul ăsta pregătit să cobor nivelul sau chiar să plec din București, departe de familie. Filtrele sunt destul de restrictive, cam elimină multe posibilități și rămân puține variante și se transformă în 90 la sută așa (n.r. râde).

Să zicem că filtrul găsește totuși o variantă, apare o ofertă ok. Tu ești pregătit acum să joci? Te-ai mai antrenat? Cu accidentările cum mai ești?
Da, mă antrenez săptămânal. Cinci zile pe săptămână merg la sală, lucrez foarte mult și cardio, deci mă simt chiar bine din punctul ăsta de vedere. Și acum, în vacanță, am făcut niște alergări pe nisip. Am văzut că merge treaba.

Soția spune să se lase, copiii să mai joace. Familia ce spune? Să joci, să te lași?
Soția cam îmi transmite să mă opresc. Băieții și-ar dori, probabil, să mă mai vadă jucând. Cel mic joacă și el fotbal și tot timpul îmi spune: „Aaa, te-ai retras? Sigur nu mai vrei să mai joci?”. Tot timpul îmi spune că ar trebui să mai joc.

Dar când te-ai întors în România să joci, au fost oameni apropiați care ți-au spus că poate nu e cea mai bună decizie?
Nu, chiar nu. Cumva aveam de gând să mă întorc cu familia în țară. Simțeam că mai sunt puțini ani de jucat la nivelul acela și, pentru copii, să meargă la școală acolo, apoi să-i aduc în România, ar fi fost un pic mai dificil. Și asta m-a împins să mă întorc mai repede în țară.

Te-ai gândit ce vei face după ce închei cu fotbalul?
Am început să fac cursul de licență B de antrenor la Coverciano, în Italia. Nu știu cum va fi. Îmi doresc să încerc experiența asta. Vedem dacă o să-mi placă și dacă mă atrage. Dacă nu, vom vedea. Dar merg spre partea asta de antrenorat. Am avut, de-a lungul carierei mele, antrenori care cumva mi-au insuflat plăcerea asta de a conduce o echipă.

Explicația zâmbetului ironic din momentul schimbării
Îți mai aduci aminte momentul în care te-ai întors la FCSB? Cum te-ai decis?
Știu că prima dată Mihai Pintilii m-a sunat și mi-a spus că patronul se gândește la mine și și-ar dori să vin înapoi la FCSB. Nu aveam de gând în momentul ăla, dar ceva mi-a licărit cu. Probabil pentru că am plecat într-un moment foarte bun de la această echipă și cumva mi-aș fi dorit să mai trăiesc momente de genul ăsta. În momentul ăla îmi doream să mai rămân în Italia, dar până la urmă ei au venit cu cea mai bună ofertă. Clar, a fost un contract bun, iar cum FCSB este echipa care mi-a rămas în suflet, nu a fost foarte greu să mă convingă.

Vorbim de finalul experienței tale la FCSB și tot rulează aceste imagini pe ecran, cum e să te privești pe tine schimbat în minutul 29 în acel meci? Se vedea cum zâmbeai ironic.
Da, a fost un moment trist, sincer. Am fost dezamăgit că mi s-a întâmplat așa ceva.

La ce te gândeai în acele momente?
E clar că te gândești la cine a luat acea decizie, te gândești de ce s-a întâmplat chestia asta. În același timp, zâmbetul venea din… nu neapărat din amărăciune, dar știam că nu e justificat. Și că nu e nimic de făcut…

Te-ai gândit vreo secundă atunci că „gata, plec, eu nu suport așa ceva”?
Da, am avut în cap chestia asta. În același timp, cred că, dacă te uiți în spate la cum sunt eu clădit așa, caracterial, nu prea am renunțat să lupt pentru un loc, să lupt pentru ceea ce cred eu că este al meu.

Respectul nu e doar respectarea contractului
Cât de mult te-a afectat un alt moment deja celebru, atunci când patronul a spus că se bucură de accidentarea ta? Cred că după meciul cu Farul a fost asta.
Da, cred că aia a fost mult mai apăsătoare. Pentru că, dacă vorbești de respect și respectul înseamnă a avea un contract și angajatorul trebuie să-ți plătească salariul, dacă ăsta este respect, da, clar am fost respectat. Dar eu cred că respectul înseamnă și altceva, mai mult de atât. Și cred, în același timp, că se puteau găsi alte metode de îndepărtare a mea sau de a găsi o despărțire diferită. Cred că meritam asta.

Doreai o altfel de abordare? Poate să te sune direct, să vorbiți așa cum ați vorbit în momentul în care ai venit?
Da. În perioada aia totul era prin intermediul presei. Tot ce auzeam, auzeam din presă. Da, îmi doream să fi avut o despărțire diferită.

Dar când l-ai auzit pe patron spunând că te faci de râs jucând în continuare, tu, care ai jucat la Tottenham, la Napoli, ai peste 70 de selecții la națională, cum ai perceput declarația asta?
Da, mie nu mi s-a părut că, în jocurile pe care le-am jucat la această echipă, m-am făcut de râs în vreun fel. E normal să faci greșeli când joci fotbal. Nu știu dacă e vreun jucător care nu greșește niciodată. Până la a mă face de râs cred că e cale lungă. Dar asta era gândirea dânsului.

Nu se gândea că i se poate întâmpla și lui
Dar când ai venit la FCSB, știai unde vii. Bănuiesc că au fost și oameni cu care ai vorbit înainte. Știai că au mai fost cazuri în care și alți jucători au ”beneficiat” de același tip de declarații. Te gândeai că ție nu ți se poate întâmpla așa ceva? Sau a fost mai mult decât îți imaginai că se poate întâmpla?
Probabil prima gândire asta este, că ție nu poate să ți se întâmple. Nu știu, având în vedere de unde veneam, anii jucați în afară, mă gândeam că nu poate să mi se întâmple mie așa ceva.

Au fost colegi sau apropiați care, în acel moment, îți spuneau: „De ce nu pleci? De ce stai să înduri toate acestea? Ești Chiricheș până la urmă…”
Da, au fost… Și mă gândesc că s-a transmis cumva și un mesaj destul de puternic, care nu a ajutat foarte mult echipa în momentul ăla. Pentru că gândirea unor jucători tineri ar fi: „Dacă acestui individ i se poate întâmpla, e clar că pentru restul va fi ceva mult mai grav”. Și asta cumva aduce și o crispare în jocul unui fotbalist tânăr. Tind să cred că nu a fost foarte inspirat.

Și teama că poate fi și el schimbat rapid, dacă asta s-a întâmplat cu Chiricheș? Cum percepe un jucător acest lucru? Se grăbește să facă niște lucruri bune în prima repriză, pentru că altfel, dacă nu-i iese jocul, poate să fie schimbat?
Cam așa a fost. După părerea mea, mulți jucători știu că vine minutul 45 și se iau decizii și, de foarte multe ori, încearcă să facă mai mult decât este necesar. Și atunci când îți dorești să faci mai multe, de obicei reușești puține și nu-ți mai iese jocul. Când, pe lângă presiunea adversarului și a ideii de a câștiga, vine și cea a schimbării, e clar că nu e ceva bine.

A apreciat că Rădoi îl folosea împotriva dorinței lui Becali
Dar ce spunea, de exemplu, Mirel Rădoi în acele momente din finalul sezonului trecut, pentru că el părea că te susținea cel mai mult de acolo, chiar și împotriva voinței patronului.
Sincer, am avut puține discuții cu Mirel în perioada aceea. Doar că, atunci când venea jocul, eram în echipă. Că eram dorit sau nu, eu eram acolo.

Ai apreciat asta la Rădoi?
Am apreciat mult, am apreciat mult asta și cumva mi-a transmis și mie un mesaj că, dacă un antrenor vine și are încredere în mine, încă mă pune să joc, e clar că pot, că se poate.

Dar crezi că plecarea lui a avut legătură și cu folosirea ta?
Nu știu asta… (n.r. râde). Poate a fost unul dintre puncte.

Primii doi ani la FCSB îl compensează pe ultimul
Cum vezi acum lucrurile acestea? Dacă ai putea, ai șterge cumva cu buretele ultimele luni din perioada FCSB.
Nu, nu. De-a lungul carierei am avut multe probleme. Și accidentări și momente dificile în toată perioada asta de trei ani de la FCSB, dar nu, nu regret.

Nu să regreți. Dar acum, știind cum s-au întâmplat toate aceste lucruri, dacă ai fi pus în situația de dinainte, ai mai lua aceeași decizie să te întorci la FCSB?
Da, da, cu siguranță. Tot ce am reușit în primii doi ani de la întoarcere compensează cumva cu tot ce s-a întâmplat pe final. Am câștigat două titluri, am câștigat Supercupa, meciuri europene extraordinare. Cred că, dacă e să pun în balanță, aș mai veni.

Vedem acum niște imagini din vremuri chiar mai bune. Au fost niște goluri memorabile marcate de tine. Ce căutai în careul advers să faci foarfecă?
Cred că eram „vaca mov”, așa… Am citit eu de ceva timp într-o carte. Eram ceva diferit, cumva, pentru postul meu. Cumva am crescut cu chestia asta de la juniori. Până la 14-15 ani jucam mijlocaș dreapta. Și îmi plăcea să conduc mingea, să ajut faza ofensivă și mijlocul. Am fost un pic diferit față de restul fundașilor centrali.

Avem un lucru spus de Florin Tănase după meciul cu Feyenoord: „Chiricheș se vede. Cine știe fotbal nu are cum să-l uite așa dintr-o dată. A intrat extraordinar pe final”. A părut că tu erai liderul din vestiar, din umbră, și erai un fel de model pentru colegii tăi mai tineri. Cât de mult a contat asta pentru tine într-o perioadă în care, la televizor, patronul zicea ceea ce zicea despre tine?
Da, m-am simțit foarte, foarte apreciat în grup. Clar, asta mi-a dat și motivație să continui. Au fost momente de-a lungul acestor trei ani când am avut momente dificile și, pentru că am avut anumite discuții împreună cu tot restul grupului, am reușit să trecem peste asta și, cumva, da, simțeam că sunt unul dintre liderii grupului.

Antrenorul pregătește toți jucătorii, că nu știe cine va intra
Dar apropo de grup, ce simte un jucător când vede că deciziile tehnice nu sunt luate de antrenor, ci de patron?
Da, cred că e destul de greu pentru jucătorii tineri. Pentru că ei au nevoie de a juca mult, de a ajunge la o constanță. Și atunci când simți că ai putea să joci mai mult, dar ești schimbat, e destul de dificil.

Ai mai întâlnit undeva sau ai mai auzit la vreun club ca patronul să schimbe sistemul de joc, să decidă unii jucători din primul 11, să facă schimbări, iar mai nou să se ocupe și de scouting?
Clar că nu. Nu am întâlnit în afară lucrul ăsta. Chiar nu știu ce aș putea să spun mai multe despre asta.

Dar își pierde din autoritate antrenorul în fața jucătorilor în momentul în care ei văd că deciziile tehnice sunt luate de patron?
Este probabil ca, în subconștient, jucătorul să aibă o atitudine un pic mai delăsătoare, să nu se pregătească așa cum ar trebui, știind că va juca sau nu va juca oricum.

Toată lumea la echipă știe că schimbările nu sunt făcute de antrenor, nu? Dar după meci, când vezi antrenorul la interviuri că încearcă să justifice o schimbare pe care el n-a făcut-o, cum percepe un jucător lucrurile acestea?
Cum ai spus și tu, se știu lucrurile astea și, nu știu, jucătorul trebuie să fie pregătit. Cam asta e, asta pot să spun. Sunt destul de clare lucrurile. Nu mi se pare că patronul echipei spune altceva, e foarte clar în ce face.

Da, el nu cosmetizează lucrurile. Antrenorii sunt cei care încearcă uneori să mai modifice realitatea. Patronul a fost direct întotdeauna.
Posibil. Dar, până la urmă, e important ca antrenorii să-și facă treaba cât mai bine în antrenament și să antreneze pe toată lumea la nivel maxim.

Că nu se știe exact cine intră.
Exact.

Explicația pentru căderea FCSB după doi ani de succese
Ai spus că vrei să te faci antrenor. Vei putea lucra cu Gigi Becali? Să spunem că va spune: „Hai la FCSB antrenor!”.
Nu, nu cred că aș putea să lucrez în condițiile astea. Îmi doresc ca eu să am decizia finală în tot ceea ce reprezintă un antrenor. Îmi doresc întâi să văd dacă îmi place, sincer, și apoi… Dar, în momentul ăsta, asta gândesc. Îmi doresc ca eu să am controlul a tot ce reprezintă formarea unui grup, selecția.

Care e explicația, cineva care a fost acolo până de curând, pentru această cădere a FCSB? Au fost două titluri la rând, două calificări în Europa League, după care vine play-out și eliminare în turul doi preliminar.
Nu știu. Și eu, în perioada aceea, căutam explicații. Chiar încercam în toată perioada aceea să tragem mai tare, să încercăm să ne revenim. Nu s-a reușit. Cred că a fost un eșec total neaccederea în play-off și chiar nu găsesc o explicație. Posibil să fi fost și poate o problemă că doi ani au fost cu rezultate extraordinare și poate gândirea noastră să fi fost că lejer se poate face și al treilea an, se poate câștiga titlul. Poate să fie și asta unul dintre motive.

Dawa s-a îmbunătățit tehnic
Cum vezi fundașii centrali de la FCSB? Dawa, de exemplu. Ai jucat lângă el. Unde excelează și unde ar mai avea ceva de lucrat? Îl mai ghidonai în teren.
Clar că din punct de vedere fizic era foarte puternic și, de când am venit eu, chiar cred că și din punct de vedere tehnic s-a îmbunătățit. În momentul ăsta vine și după o accidentare gravă și cred că este un pic greu să revină la forma lui cea mai bună, dar eu zic că are calități să joace acolo.

Ce fundași români îți plac?
Drăgușin e la acest nivel de foarte mult timp. Ghiță e un jucător care mi-a plăcut când l-am văzut la echipa națională. Cobiș mi-a plăcut foarte mult la Cluj… nu l-am văzut la echipa națională, să-l simt așa, dar am auzit lucruri extraordinare despre el.

Dăncuș cum e? Se vorbește frumos despre el.
Este un jucător care poate să aibă un viitor foarte frumos. E important ca el să joace. Cred că asta e cel mai important. La 16-17 ani trebuie să începi să joci, să te obișnuiești cu nivelul.

Impresionat de Kane la antrenamente
Schimbăm direcția discuției și ajungem la Tottenham. Îți mai aduci aminte cum îți pronunțau englezii numele?
Da, nu știu, se chinuiau tare să îl pronunțe. Chiar când am ajuns m-au pus să pronunț numele meu și au făcut o înregistrare audio. Dar degeaba. ”Ciriceș” îmi ziceau, ceva de genul.

Îți aduci aminte cum a fost primul contact, primul lucru diferit pe care l-ai văzut acolo?
Cu centrul sportiv. Mi s-a părut că era ceva… nu știu, erau cu 50 de ani înaintea noastră. Era uzină. Intrai cu amprentă digital peste tot, inclusiv în vestiar. Toate ușile așa erau. Vestiar imens, cu televizoare imense peste tot. Cred că primul lucru care m-a șocat a fost infrastructura lor. Și încă n-aveau stadionul nou. Centrul sportiv era nou, era făcut de un an. Aveau cinema sus, spațiu să se joace jucătorii, Playstation…

Atunci te-ai simțit fotbalist cu adevărat?
Da, clar. Am avut sentimentul că am ajuns într-un loc extraordinar, la un nivel extraordinar.

Cum era la antrenamente? Îl aveai adversar pe Harry Kane.
Când am ajuns eu, nu era neapărat starul care a ajuns mai târziu, dar îl vedeam că se pregătea foarte bine. Venea după o accidentare și lucra foarte mult în sală. Am rămas impresionat de chestia asta, de cât de setat era să revină cât mai repede în forma lui cea mai bună. La fel și pe teren. Tot timpul, după antrenamente, făcea finalizări din toate unghiurile careului, stânga-dreapta. Încerca să dea cu stângul, cu dreptul. Era impresionant.

Cine mai era atunci în echipa respectivă?
Lamela, Soldado, Walker, Vertonghen, Dembélé.

Dembélé cum era? Mulți spuneau că a fost printre cei mai talentați.
Calități extraordinare, tehnice, fizice. Putea să facă tot ce își dorea cu mingea. Chiar era foarte puternic. Când îi dădeai mingea, erai destul de liniștit, că știai că nu prea o pierde.

Cine te-a impresionat la antrenamente?
Am urmărit Premier League până să ajung acolo și știam de Aaron Lennon, o viteză extraordinară și mi-am dat seama cât de bun era. La fel, Jermaine Defoe. Mi-a plăcut foarte mult. O calitate de atacant, să fii atât de mic și să fii atât de bun…

Coșmaruri cu Aguero de la City
Mai spune-ne de Harry Kane. Te gândeai atunci că va deveni Harry Kane de acum?
Nu pot să spun că la început îi vedeam un viitor atât de frumos, dar am observat că, odată cu timpul, devenea din ce în ce mai bun, începea să dea goluri. Chiar glumeam tot timpul când mă duceam acasă și le spuneam alor mei că, la o săptămână-două, îl chemau cei din staff-ul administrativ să-i prelungească contractul și să-i mărească contractul. În două-trei luni cred că l-au chemat de trei-patru ori. Fizic nu este extraordinar, nu e foarte rapid, dar lovește mingea extraordinar și știința asta a jocului mi se pare extraordinară.

Dar ca adversar, din acea perioadă din Anglia, cine ți-a produs cele mai mari coșmaruri?
În perioada aia l-am prins la City pe Agüero. Mi s-a părut extraordinar. Țin minte că am avut un meci acasă cu City, cred că am pierdut 5-1 și, după fiecare meci, fanii care au abonamente acolo declarau omul meciului de la ei din echipă, cumva, și m-au declarat pe mine omul meciului.

Ancelotti te făcea să te simți important
Napoli cum ți-a rămas în memorie?
Când mă gândesc la Napoli, este clar că reprezintă echipa unde am stat cel mai mult. Consider Napoli o casă. Am mulți prieteni acolo și tot timpul mă întorc cu plăcere. În același timp, cred că este echipa unde am început să mă cizelez ca fotbalist. Cu Sarri lucram tactic zi de zi și nu mai aveam voie să fac floricelele pe care le făceam înainte.

Ce ți-a zis referitor la acest aspect?
Nu neapărat că mi-a zis, doar că antrenamentele lui nu conțineau mai mult de două atingeri. Pentru că atunci când tu, ca fundaș central, iei mingea și pleci, mergi cu ea, e clar că lași loc în spate și nu e o chestie extraordinară. Poate îmi și lipsea chestia asta. În momentele alea mă simțeam ușor un roboțel, totul era lucrat.

Spune-ne puțin și despre Ancelotti. N-am auzit un jucător care să spună ceva rău despre el.
M-a impresionat că avea o gestiune a grupului extraordinară. Îi implica pe toți, știa ce să spună. Nu lăsa pe nimeni la o parte și atunci când știai că nu joci, te simțeai important. Nu știu dacă am avut neapărat așa o discuție cu el, doar că am simțit atunci când a venit că îi place foarte mult cum sunt eu și chiar am jucat niște meciuri importante cu el.

Se enerva vreodată?
Se enerva. Nu neapărat să dea cu pumnul, doar că atunci când vedea că lucrurile nu sunt cum trebuie, știa să fie mai dur.

Sarri, un maniac al tacticii
Din punct de vedere tactic, cine insista mai mult, Sarri sau Ancelotti?
Sarri. Sarri este un maniac din punctul ăsta de vedere, serios. Deci nu lăsa nimic la voia întâmplării. Cum am mai spus, te simți așa ca un mic robot. M-a ajutat foarte mult, pentru că sunt multe aspecte pentru un fundaș central pe care le-am învățat de la Sarri. Ancelotti are niște principii clare, dar dă libertate jucătorului să aleagă ce are el de făcut.

Te-ai gândit ce ai fi putut realiza sau unde ai fi putut ajunge dacă nu ar fi fost toate aceste accidentări în cariera ta?
Nu știu neapărat dacă m-am gândit că aș fi putut ajunge mai sus, dar sunt sigur că accidentările m-au limitat de multe ori să joc mai mult.

Te gândeai chiar în teren, în anumite momente? Îți era teama să nu cedeze piciorul?
Nu. În perioada de afară chiar n-am avut momente de genul ăsta. Dar ce-mi place mie din perioada asta, e că, din punct de vedere caracterial, am văzut că sunt un jucător care nu cedează niciodată, care reușește să revină după momentele grele. Și asta m-a întărit mult și cred că mi-a creat un caracter mult mai puternic.

Pasiune, muncă și rutină – regulile antrenorului Chiricheș
Când vei fi antrenor și va trebui să scrii trei reguli pe ușa vestiarului, care ar fi acelea?
Să știi că vreau să fiu un antrenor care își dorește de la jucător să fie pasionat. Pasiune e un cuvânt primordial. Cred că, în același timp, muncă. Și al treilea, rutină. Munca asta, să o faci zi de zi, cred că asta e cel mai important.

În ultima parte a acestei emisiuni, ne-am gândit la o rubrică: alegeri. Mirel Rădoi sau Laurențiu Reghecampf?
Mi-e greu, chiar mi-e greu să aleg între cei doi. Pe Mirel l-am avut și la echipa națională și îl apreciez foarte mult. Cu Laurențiu Reghecampf am avut o perioadă extraordinară la FCSB. Merg cu ambii.

De Laurentiis sau Gigi Becali?
Aș merge pe De Laurentiis. În perioada mea la Napoli l-am întâlnit de puține ori.

Sarri sau Ancelotti?
Ancelotti.

Harry Kane sau Higuaín?
Aș merge pe Higuaín.

Fundaș central sau mijlocaș defensiv?
Fundaș central.

Manele sau rap?
Rap.

Antrenor sau președinte de club?
Antrenor.