Viorel Moldovan a anunţat principalul obiectiv pentru Şumudică. Preşedintele Rapidului a spus că, în acest moment, calificarea în playoff este principalul obiectiv al lui Marius Şumudică.
Viorel Moldovan a admis că Rapid nu poate emite, în acest moment, pretenţii la câştigarea titlului. De asemenea, Viorel Moldovan a spus că un alt obiectiv din acest sezon este şi câştigarea Cupei României. Un eventual succes ar asigura prezenţa Rapidului în preliminariile din Europa League.
Viorel Moldovan a anunţat principalul obiectiv pentru Şumudică
„La cum am început acest sezon, în momentul de faţă, ţinta principală rămâne playoff -ul. Rămâne de văzut ce se va întâmpla când vom ajunge acolo. Clar, astăzi, când mai sunt 4 meciuri până la finalul sezonului regular, obiectivul principal rămâne calificarea în playoff. După care, vom vedea ce se va întâmpla. Ne dorim şi câştigarea Cupei României, avem un culoar interesant.
Rămâne de văzut dacă vom reuşi acest lucru. Rapid are o tradiţie din aces punct de vedere. Dacă vom reuşi să câştigăm acest trofeu, va fi cel mai scurt drum de a ajunge în cupele europene. Nu vreau să vorbesc despre titlu, suntem încă departe de acest lucru. Important e să ajungem în playoff, să facem posibilul să ajungem acolo. E clar că playoff-ul va fi total diferit, trebuie să ridicăm cât mai mult nivel. Altă încărcătură, e alt nivel acolo„, a spus Viorel Moldovan în exclusivitate pentru AntenaSport.
De asemenea, Viorel Moldovan a avut cuvinte de laudă şi la adresa rivalilor de al FCSB. Campioana României a câştigat în deplasarea de la PAOK Salonic şi are prima şansă la calificarea în optimile de finală din Europa League.
„FCSB, în momentul de faţă este echipa care merită respectul tuturor. Ţine trena fotbalului românesc, este acolo, la masa bogaţilor. Ne dorim să fim şi noi, în viitorul apropiat, acolo. Trebuie să ne întoarcem acolo”, a mai spus Viorel Moldovan.
Claudiu Petrila are planuri mari la Rapid, după ce a văzut victoria FCSB-ului cu PAOK
Pentru Claudiu Petrila nu a fost uşor să vadă cum rivalii de la FCSB l-au învins din nou pe fostul rapidist, Răzvan Lucescu. FCSB s-a impus cu 2-1 în deplasarea de la PAOK Salonic şi are prima şansă la calificarea în optimile de finală din Europa League.
„Voiam să zic ceva, dar m-am oprit ca să nu par arogant, sau ceva. Sperăm ca în următorii ani să fim şi noi acolo”, a spus Petrila în esxlucivitate pentru AntenaSport.
Claudiu Petrila a spus şi cu ce echipă ar vrea să joace în cupele europene.
„O echipă din Premier League… Dar nu pot să zic o echipă de sus, că ele în Champions League, deci, foarte greu. Un Tottenham, ceva de genul. Ar fi frumos să joc cu Radu„, a mai spus Petrila.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDecizia luată de LPF după ce fostul preşedinte al Stelei, Viorel Păunescu, a decedat!
LPF a decis ca toate partidele rămase de disputat din etapa a 13-a a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJose Mourinho, în pericol? Ar putea fi dat afară dacă pierde El Clasico, Barcelona-Real Madrid
Portughezul Jose Mourinho ar putea fi demis de la Real Madrid. Dezvăluirea a venit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVeste teribilă pentru Arsenal! Accidentarea îl scoate din joc pe starul echipei pentru o perioadă importantă
Vești proaste pentru Arsenal înaintea unei perioade extrem de aglomerate a sezonului! Bukayo Saka...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum l-a numit Dumitru Dragomir pe Viorel Păunescu, după decesul acestuia: „El a salvat Steaua”
Dumitru Dragomir (80 de ani) l-a numit „o mare valoare a României” pe Viorel...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login